Premierul Ludovic Orban a declarat, joi seară, că va fi o campanie pentru alegerile locale fără adunări publice, fără mitinguri electorale, cu respectarea măsurilor de protecţie COVID-19.
„Am adoptat astăzi în guvern un proiect de lege prin care propunem data alegerilor 27 septembrie (…). Este adevărat că nu se vor putea organiza adunări publice, mitinguri electorale, normal, dacă se face campanie din casă în casă, candidaţii vor trebui să poarte mască, pentru că în spaţii închise se poartă mască, se va apela la o campanie mai intensă pe media, pe online, că acum online este clar un mijloc de comunicare safe. Trebuie să se adapteze şi candidaţii şi alegătorii”, a afimat prim-ministrul la Digi24.
Orban a adăugat că în organizarea secţiilor de vot se va ţine cont de respectarea măsurilor de protecţie COVID-19.
„În organizarea secţiilor de vot, evident, trebuie să iei nişte măsuri legate de numărul maxim de persoane care să intre, se stă la coadă la anumită distanţă, trebuie dezinfectanţi, măşti de protecţie, toate regulile trebuie respectate”, a precizat el.
Prim-ministrul a mai spus că alegerile generale ar putea avea loc pe 6 decembrie.
Imperiul grupării Dragnea este deținut cu acțiuni la purtător
„Alegerile generale, după opinia noastră, sorocul lor, termenul lor constituţional este pe data de 6 decembrie. E data pe care noi am propus-o, aştept şi punctele de vedere ale altor formaţiuni politice privitor la această dată”, a afirmat Orban.
Orban vede PNL cu 10% peste PSD
Întrebat dacă a scăzut în sondaje, Orban a replicat: „Asta este imaginea pe care încearcă să ne-o construiască adversarii politici”.
„Nu mă refer la Rareş Bogdan”, a adăugat Orban, la replica moderatorului, care a spus că şi Rareş Bogdan a vorbit de sondaje.
„A existat un singur moment când PNL a depăşit 40%, să spun confortabil, ăla a fost un moment de emoţie, după victoria preşedintelui Iohannis (…). PNL astăzi este pe un procent între 36 şi 40%, pe o bandă relativ mai largă decât o bandă de 1-2 procente cât a stat, sigur, şi din cauza faptului că suntem la guvernare într-o perioadă de criză, într-o perioadă de emoţii, când volatilitatea opţiunilor politice e mai mare decât în perioade de stabilitate. Dar PNL este 36% şi 39 virgulă, în toate cercetările sociologice pe care le-am făcut, la distanţă de cel puţin 10% faţă de locul numărul 2, care este PSD. Ăsta este adevărul”, a afirmat Ludovic Orban.
Preşedintele PNL a explicat de ce nu dă publicităţii sondaje de opinie, spunând că le tratează mai mult ca pe cercetări sociologice pentru a afla diverse informaţii despre aşteptările cetăţenilor.