Orban spune că Avocatul Poporului, şefia TVR şi conducerea Radioului vor fi schimbate

0

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a afirmat luni că nu există un blocaj la nivelul coaliţiei guvernamentale cu privire la Avocatul Poporului, şefia TVR şi conducerea Radioului public, menţionând că atunci când vor fi luate decizii, ele vor fi prezentate public.

 

“Nu există niciun blocaj. Când vom lua o decizie pe temele TVR, Radio, Avocatul Poporului şi alte entităţi, le vom prezenta public”, a declarat liderul PNL la Parlament.

El nu a dorit să precizeze care este prima opţiune a PNL în ceea ce priveşte funcţia de Avocat al Poporului sau şefia TVR.

Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, obiectivul este de a garanta “un avocat care să apere drepturile cetăţenilor”, “o televiziune obiectivă, eficientă, care să informeze corect, care să aibă cu adevărat emisiuni culturale şi educative şi care să fie totuşi un reper în funcţionarea mass-media”.

Vezi și Doina Gradea nu crede că TVR 1 a avut de Revelion un program plin de bășcălie

“Obiectivele noastre nu sunt să negociem persoane, ci, până la urmă, să asigurăm revenirea în cadrul misiunii pe care o au şi în cadrul prevederilor legale a acestor instituţii importante pentru societatea românească”, a arătat Orban.

Cu privire la stadiul în care se află procesul de revocare a Avocatului Poporului, Orban a reamintit că au fost sesizate Comisiile juridice din Parlament.

“În momentul în care se va dezbate în Comisiile juridice şi vom avea un raport, vom înainta această propunere în dezbaterea plenului Camerelor reunite”, a conchis Orban.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele