Premierul Ludovic Orban admite că a greşit atunci când a fumat şi a ignorat regulile privind obligaţia de purtare a măştii de protecţie în spaţiul public închis.
Orban afirmă că cei din PSD care îl critică ar trebui „să arunce piatra” dacă ei, la rândul lor, sunt „convinşi că nu au păcătuit” şi susţine că „pietrele aruncate de la PSD” nu l-ar atinge.
„Fotografia a fost promovată de PSD asiduu, în frunte cu ministrul Finanţelor, cu Teodorovici, cu Vasilcoiu, care a fost consilierul, chiar cred că e sursa zero de unde a plecat campania pe online. (…) Le atrag atenţia să ridice piatra dacă sunt convinşi că nu au păcătuit, dar dacă stau şi mă uit la PSD nu prea are cine să ridice piatra, iar piatra pe care o ridică cu siguranţă nu mă nimereşte pe mine, atunci când vine din partea PSD”, a afirmat Orban.
El a spus că nu a făcut „anchetă” să afle cine a realizat fotografia şi nici nu va face acest lucru, spunând că ea reflectă o realitate pe care a recunoscut-o şi pentru care şi-a cerut scuze. El a precizat că a a plătit amenda maximă pentru contravenţiile pe care le-a săvârşit şi care au reieşit din fotografia făcută de ziua sa.
Primul ministru a mai spus că este fumător de 40 de ani, că a început să fumeze la vârsta de 17 ani şi că îi sfătuieşte pe toţi tinerii să nu încerce, pentru că acest viciu generează consecinţe nefaste.
Orban a spus că îi îndeamnă pe tineri să nu înceapă să fumeze pentru că „e mult mai simplu să nu te apuci de fumat, decât să te laşi de fumat”.