Decizia de prelungire a stării de alertă nu este politică, ci este una fundamentată ştiinţific, care are în spate considerente privind sănătatea publică, a afirmat premierul.
„Nu am ce să comentez, nu există nicio legătură între declaraţii şi răspândirea epidemiei, mesajul meu este simplu, decizia de prelungire a stării de alertă nu este politică, ci e o decizie care este fundamentată ştiinţific, care are în spate considerente privind sănătatea publică, care este singura soluţie, o soluţie indispensabilă care să permită autorităţilor şi specialiştilor să apere sănătatea şi viaţa românilor”, a declarat Orban la Piaţa Universităţii.
El a fost întrebat cum comentează declaraţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, conform cărora ar exista o legătură între anunţul social-democraţilor, că e posibil să nu voteze prelungirea stării de alertă, şi creşterea numărului de cazuri de COVID-19 în raportările zilnice ale autorităţilor.
Știre inițaială
În momentul de faţă, nu mai există nicio restricţie în ceea ce priveşte internarea persoanelor care doresc acest lucru, iar spitalele „au obligaţia să primească pacienţii care au nevoie de tratament sau intervenţii în spital”, a declarat premierul Ludovic Orban.
„Am avut discuţii nu numai cu domnul ministru al Sănătăţii, ci şi cu conducerea Ministerului Sănătăţii, cu specialişti în domeniu. În momentul de faţă nu mai există nicio restricţie în internarea persoanelor care doresc să se interneze. Spitalele au obligaţia să primească pacienţi care au nevoie de tratament sau de intervenţii în spital”, a precizat Orban după depunerea de coroane de flori la Piaţa Universităţii.
Cât priveşte spitalele spitalele de suport – Covid, premierul a subliniat că acestea au fost selectate astfel încât „să afecteze mai puţin spitalele mari”.
„De exemplu, (…) în Olt, spitalul nu a fost cel din Slatina, ci a fost spitalul din Caracal, în Teleorman, a fost spitalul din Roşiori, nu spitalul din Alexandria. Au intrat ca spitale Covid – spitale judeţene, cum a fost cazul spitalului de la Suceava, atunci când a existat o răspândire foarte mare a infecţiei. În general, am căutat să păstrăm capacitatea spitalelor de a trata pacienţii şi la ora actuală este o chestiune şi de management al spitalelor. Din 360 şi ceva de spitale, cea mai mare parte a lor nu sunt subordinea Ministerului Sănătăţii, sunt în subordinea autorităţilor locale, iar aici managementul acestor spitale şi autorităţile locale care le au în subordine trebuie să asigure tratarea oricărui pacient care are nevoie de servicii spitaliceşti”, a menţionat premierul.
