Pacient mort, după ce operația ar fi fost făcută de un voluntar

0
operatie

E anchetă la Spitalul Judeţean din Timişoara, după un caz extrem de grav. Un pacient a murit în urma unei intervenţii chirurgicale făcute, în acte, de şeful Clinicii de Chirurgie Vasculară. În realitate, operația ar fi fost făcută de o doctoriţă angajată cu contract de voluntariat la clinică. Și așa s-a descoperit că doctorul Mihai Ionac apare în documentele unităţii că a operat 25 de ore fără oprire, după cum a relevat o anchetă a ziarului Libertatea, preluată de Digi24.

Reprezentanții spitalului, au declarat că s-a deschis o anchetă internă în acest caz, iar toate documentele, inclusiv plângerea înaintată de aparținătorul pacientului care a murit au ajuns la Poliție și la tribunal.

Medicul Ștefana Roșu, cea care a efectuat această intervenție chirurgicală, susține că în momentul în care a intervenit prima dată asupra pacientului, contractul său era în regulă, în sensul că exista un contract de gardă. Ulterior însă au mai fost făcute două internvenții chirurgicale, dar în zilele respective medicul de la Spitalul Județean nu se afla în timpul gărzii, deci nu avrea niciun contact valabil și, implicit, nu avea ce să caute singură în sala de operații. Contractul de voluntariat era depus într-adevăr la birourile administrative ale spitalului, însă, susține doctorița, nu a fost semnat.

Citește și: Sorina Pintea: 179 de decese din cauza gripei în acest an

Pe de altă parte, medicul Mihai Ionac, șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară, susține că el se afla în sală în momentul respectiv și că a asistat la toate aceste operații.

Nemulțumirile aparținătorului au apărut în urma decesului tatălui și susține că în sală pacientul nu a fost preluat, așa cum a primit asigurări, de șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară și că ar fi fost lăsat pe mâna altui doctor.

A fost deschisă atât o anchetă internă în acest caz, dar și una penală. Dosarul a ajuns la Poliție și la tribunal și urmează ca autoritățile să se pronunțe în acest caz, mai relateaza Digi24.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele