Will Smith i-a dat o palmă lui Chris Rock pe scena premiilor Oscar, dar nimeni nu poate băga mâna în foc pentru autenticitatea gestului.
„Nu pronunţa numele soţiei mele cu gura ta nenorocită”, i-a strigat Will Smith lui Chris Rock, după ce a urcat pe scenă şi l-a pălmuit pe actorul care prezenta Oscarul pentru „cel mai bun documentar”. Mai târziu, atunci când a primit statueta pentru „cel mai bun actor în rol principal”, el a cerut scuze Academiei Americane de Film.
Gestul care l-a scos din minți pe Will Smith
„Jada Pinkett-SmithSmith, abia aştept să văd G.I. Jane II”, a spus Chris Rock, referitor la faptul că soţia lui Will Smith este tunsă la zero.
Momentul a avut loc atunci când Chris Rock a venit să prezinte Oscarul pentru cel mai bun documentar. Actorul de stand-up a început să facă glume. Când i-a văzut pe Will Smith, nominalizat la categoria „Cel mai bun actor” pentru rolul din „King Richard”, şi pe soţia lui Jada Pinkett-Smith aşezată în primul rând, a decis să facă ceea ce credea că este o glumă. El a menţionat că Jada, care în prezent este cheală, ar putea juca în „G.I. Jane II”.
Smith nu a gustat gluma şi a urcat pe scenă şi l-a lovit peste faţă pe Chris Rock: „Ţine numele soţiei mele departe de gura ta spurcată!”, a strigat Will Smith spre Chris Rock, iar producătorii postului TV ABC au întrerupt imediat sunetul întregii transmisiuni.
„Vreau să cer scuze Academiei, vreau să îmi cer scuze faţă de toţi colegii mei nominalizaţi. Iubirea te împinge să faci lucruri nebuneşti”, a spus Will Smith în lacrimi, după ce a primit premiul Oscar pentru „cel mai bun actor în rol principal” pentru rolul din „King Richard”.
Mai apoi a susținut și un discurs emoționant despre rolul pe care l-a jucat.
„Richard Williams a fost un apărător neînfricat al familiei sale. În această perioadă a vieţii mele, în acest moment, sunt copleşit de ceea ce Dumnezeu îmi cere să fac şi să fiu în această viaţă.
Mi se cere ca în viaţa mea să îi iubesc pe oameni şi să îi apăr pe oameni şi să fiu un râu călăuzitor pentru oamenii mei. Ştiu ce trebuie să fac atunci când noi toţi trebuie să rezistăm în faţa abuzurilor, când trebuie să rezistăm în faţa oamenilor care vorbesc prostii în această industrie. Trebuie să îi suportăm pe oamenii care nu ne respectă şi trebuie să zâmbim şi să pretindem că acest lucru este OK”, a declarat Will Smith pe scena celei de-a 94-a ediţii a galei Oscar.