Papa Francisc a primit la Vatican trei bărbaţi, victime ale unui preot pedofil chilian.
Cele trei victime au fost invitate personal de către papa Francisc şi vor susţine o conferinţă de presă comună miercuri. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Greg Burke, a precizat îcă suveranul pontif nu preconizează nicio declaraţie oficială.
Prioritatea papei Francisc este ”de asculta victimele, de a le cere iertare şi de a respecta confidenţialitatea acestor conversaţii”, a precizat purtătorul de cuvânt într-un comunicat.Reprezentanţii victimelor speră să contribuie la limitarea ”unei culturi a abuzurilor şi a tăinuirii în rândul episcopilor Bisericii” Catolice.
Călătoria papei în Chile în perioada 15 – 18 ianuarie a fost umbrită de scandalul de pedofilie în rândul clerului chilian. Suveranul pontif a fost criticat pentru susţinerea puternică pe care i-a acordat-o episcopului chilian Juan Barros, bănuit că ar fi ţinut sub tăcere infracţiunile de pedofilie ale preotului Fernando Karadima, în anii 1980-1990, condamnat de justiţia de la Vatican în 2011. Preotul a fost obligat să se retragă la o viaţă de penitenţă. Conform Agerpres, papa Francisc a recunoscut, la începutul lunii aprilie, că a săvârşit ”grave erori” în evaluarea situaţiei din Chile, după ce a citit concluziile unei anchete care a vizat abuzurile sexuale comise de cler.
Citește și: 77.000 de turişti, în mini-concediu pe litoralul românesc