Parcul Izvor rămâne al oamenilor. Nicușor Dan trebuie să-l întrețină și să-l modernizeze

Sabina Popescu

Ministrul Familiei, Gabriela Firea (PSD), fost primar general al Capitalei, afirmă că „Parcul Izvor va rămâne al oamenilor”, pentru că proiectul de concesionare a acestuia nu va trece de votul consilierilor generali, întrucât PSD nu îl va vota. Gabriela Firea îș critică dur pe actualul primar general, Nicușor Dan, pentru starea parcurilor din București.

„Parcurile sunt și trebuie să rămână ale oamenilor, publice și gratuite! Poate în al 12-lea ceas, Nicușor Dan își înțelege misiunea de primar și începe să-și facă datoria: să întrețină spațiile verzi, nu să le dea unor companii private. Unde este salvatorul care îmbrăcase în campanie haina apărătorului spațiilor verzi? Este tot cel care îi îmbia pe bucureșteni cu dușuri fierbinți”, a scris Gabriela Firea, vineri, pe pagina ei de Facebook.

Aceasta precizează că PSD București nu va fi de acord cu cererea de concesionare a parcului Izvor.

„Am discutat subiectul cu toți consilierii generali PSD București. Orice proiect care nu este în interesul tuturor cetățenilor nu poate fi acceptat. Pentru concesiunea propusă este nevoie de votul a două treimi dintre consilierii generali. Social-democrații nu vor vota și doar cu voturile majorității de dreapta proiectul nu poate fi aprobat. Așa că putem spune de pe acum că această idee este istorie”, susține Firea.

Parcurile din București arată rău

Parcul Herăstrău, lăsat în paragină. Imagini dezolante: bănci legate cu sârmă, coșuri de gunoi fără fund și alei pline de cratere periculoase - Fanatik.ro

Gabriela Firea subliniază că „parcurile bucureștene arată rău, chiar foarte rău, par a fi abandonate”.

„Pentru dezastrul din Grădina Cișmigiu au fost aplicate și amenzi, dar nimic. Actualul primar general nu pare impresionat de miile de poze de pe internet sau de solicitările organizațiilor civice, e doar depășit de situație și asta e grav. Situația din Parcul Izvor este și mai strigătoare la cer. Compania care ar vrea să obțină spațiul pentru mulți ani profită tocmai de lipsa de interes a primăriei. Sau poate acesta este răspunsul? Nicușor Dan, primarul, abandonează parcul, iar privații îl salvează. ‼️ Una dintre obligațiile primarului general este să reprezinte interesele cetățenilor care l-au votat sau nu și să ofere servicii publice de calitate. Nu să pună biruri pe orice. Unde în lumea civilizată s-a mai întâlnit ca un parc public să ajungă pe mâinile unor afaceriști?!”, afirmă Gabriela Firea.

Citeste si...  Firea se joacă cu banii bucureștenilor de parcă vrea să plece

Parcul Izvor va rămâne al oamenilor

În parcul Izvor • Arhiva Zile si Nopti • Zile și Nopți

Ea mai spune că „Parcul Izvor va rămâne al oamenilor și Nicușor Dan trebuie să-l întrețină și să-l modernizeze. Nu poate fi atât de greu pentru un iubitor al naturii, doar nu a uitat, a trecut abia un an și jumătate!”

„Și dacă tot îi plac, mai nou, concertele și petrecerile în aer liber să găsească spații potrivite pentru ele. Mă certa pentru organizarea de spectacole și târguri gratuite. Îi reamintesc că Primăria Capitalei nu este o companie care trebuie să facă profit de pe urma cetățenilor. E tocmai invers, municipalitatea trebuie să le ofere oamenilor, dar prima grijă a lui Nicușor Dan este să mulgă din buzunarele bucureștenilor. Așa cum a făcut de Crăciun : târg al Primăriei cu taxa la intrare. Din toată inima, pentru bucureșteni”, încheie Firea.

Vezi și: Nicușor Dan dă asigurări că Parcul Izvor nu va fi închis/distrus/desfiinţat

Context

HeyDay Festival - Parcul Izvor - Bucurestiul meu drag

Firma Wunderpark SRL, din grupul de companii deținute de organizatorii festivalurilor Untold și Neversea, a transmis o scrisoare către Consiliul General prin care cere concesionarea Parcului Izvor pentru a organiza acolo evenimente, o zonă cu mâncare și băuturi și o zonă de shopping, potrivit HotNews.ro. Compania ar urma să plătească o revedență Primăriei, un prag minimal, plus procent din profit, iar la anumite activități accesul publicului să fie gratuit.

Mai multe ONG-uri din București i-au cerut miercuri primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, să respingă propunerea de concesionare pentru un an a Parcului Izvor. Asociațiile califică inițiativa drept ”o dorință complet sfidătoare la adresa comunității locale” și spun că eventuala concesionare a parcului ar viza ”dreptul fundamental la un mediu sănătos”.

Citeste si...  Orban exclude, deocamdată, o carantină totală

Primarul Nicușor Dan a declarat miercuri pentru G4Media despre solicitarea oficială a unei firme din grupul Untold pentru concesionarea pe un an a Parcului Izvor că ”este o propunere care necesită o discuție. Decizia e departe de a fi luată”.


Distribuie articol:
1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *