Parcul Regal al Castelului Bran va găzdui, în weekend, expoziţia mondială de pisici Chat Noir, Chat Blanc, în cadrul căreia vor concura 147 de feline, au anunţat organizatorii.
Evenimentul este organizat de Asociaţia Clubul Felin Magnifcats, membru al World Cat Federation, în parteneriat cu Castelul Bran şi se va desfăşura într-un cort expoziţional, accesul fiind gratuit.
Arbitrajul este programat în intervalul orar 10,00 – 18,00, atât sâmbătă cât şi duminică, fiind asigurat de o echipă de arbitri internaţionali WCF, formată din Eva Kalman (Ungaria), Kamil Kolczinski (Polonia), Cornelia Hungerecker (Germania) şi Jane Allen (Marea Britanie).
În concurs sunt înscrise 147 de pisici din rasele:
- British Shorthair şi Longhair,
- Persane şi Exotice,
- Scottish Fold şi Scottish Straight,
- Highland Straight şi Highland Fold,
- Kurilian Bobtail cu păr lung şi scurt,
- Maine Coon,
- Munchkin,
- Maine Coon Polydactil,
- Ragdoll,
- Sacra de Birmania,
- Neva Masquerada,
- Bengaleză,
- Cornish Rex,
- Lykoi,
- Albastru de Rusia,
- Savannah,
- Thai,
- Sphynx,
- precum şi noua rasă de pisici din România, Transylvanian.
Participarea este internaţională, expozanţii venind din România, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina, Italia, Grecia, Austria.
În ambele zile, pisicile vor participa atât la arbitrajul tradițional de masa, a cărui finala (Best în Show) va avea loc zilnic în jurul orei 17:00, cat și în ringurile WCF, unde pisicile sunt grupate în adulte, sterilizate, pui și juniori, rase pre-recunoscute .
Duminica după amiaza, ca parte a expoziției mondiale, se vor desfășura ringurile mari: Master, Double Master si Triple Master, acestea fiind competiții cu pre-calificare care creează posibilitatea obținerii de titluri superioare.
Accesul la eveniment se face in regim de gratuitate, la poarta secundara (Poarta Ileana).