Primarul metropolei, Anne Hidalgo, vrea să organizeze o nouă consultare populară, după referendumul pentru interzicerea trotinetelor electrice de închiriat, anunță AFP.
Programat la 4 februarie 2024, votul va avea ca scop taxarea în plus a așa-numitelor vehicule utilitare sport, mașini care au, de obicei, dimensiuni și motoare mai mari decât restul automobilelor.
Anne Hidalgo a promis că locuitorii Parisului nu vor fi afectați, fiindcă numărul proprietarilor de SUV-uri este relativ scăzut în interiorul celor 20 de arondismente sau districte ale capitalei Franței. Prin urmare, opoziția va fi minimă, precizează și BBC.
Mai deranjați de taxele de parcare mărite vor fi mai degrabă locuitorii din suburbii, care conduc SUV-uri pentru a veni la Paris la serviciu sau relaxare, doar că aceștia nu au drept de vot.
Primarul socialist promisese o altă măsură pentru un Paris mai verde după interzicerea trotinetelor, dar momentul în care a ales să anunțe referendumul a născut suspiciuni că edilul nu vrea decât să distragă atenția de la un scandal privitor la numeroasele și costitisitoarele ei vizitele fără o justificare solidă.
De exemplul, membrii consiliului de opoziție din Primăria Parisului o acuză pe Anne Hidalgo a făcut o călătorie de două săptămâni în Noua Caledonie și Polinezia Franceză, în Pacificul de Sud, în luna octombrie. Tot aceștia susțin că doar în prima jumătate a vizitei se presupune că a avut o activitate oficială, dar din 21 octombrie ea a rămas pentru a-și vizita fiica, care locuiește pe o insulă polineziană exotică.