Noile reglementări privind activitatea de ridesharing vor intra în vigoare de la 1 februarie 2020, conform amendamentelor aprobate de Parlament la Legea de aprobare a ordonanței de urgență care reglementează activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto.
Legea a fost adoptată cu 269 voturi „pentru” și o abținere de plenul Camerei Deputaților, care este forul decizional. Legea va pleca la promulgare.
„Persoanele fizice şi juridice care derulează operaţiuni ce intră sub incidenţa prezentei ordonanţe de urgenţă beneficiază de o perioadă de tranziţie până la data de 1 februarie 2020”, au stabilit parlamentarii, printr-un amendament.
Conform ordonanței de urgență, noile prevederi urmau să intre în vigoare la 1 noiembrie 2019.
De altfel, Nicoleta Schroeder, Manager General Uber România, declara în urmă cu două săptămâni că peste jumătate dintre şoferii parteneri Uber din România ar avea conturile blocate, dacă noua legislaţie privind platformele de ridesharing ar intra mâine în vigoare, în condiţiile în care noua lege intră în vigoare de la 1 noiembrie, iar procesul de licenţiere durează 4-8 săptămâni.
Citește și: Provocare: Uber/Clever/Bolt invită taximetriştii tradiţionali pe platformele de ridesharing