Patriarhul Daniel a declarat marţi, la cermoniile organizate cu ocazia sărbătorii Cuviosului Dimitrie cel Nou că, în toamna anului 1989, autorităţile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte, iar peste câteva luni regimul comunist a căzut. Afirmaţiile sale au fost făcute şi pe fondul restricţiilor decise de autorităţi cu privire la ceremoniile din acest an.
”În toamna anului 1989, cu prilejul hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, în 27 octombrie autorităţile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte. (…) Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut. (…) Dumnezeu nu se lasă batjocorit! El este îndelung răbdător, dar este şi drept”, a afirmat Patriarhul Daniel în cuvântul rostit marţi la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală.
Mii de credincioși pe Dealul Patriarhiei la Sfanțul Dimitrie, ocrotitorul Bucureștiului