PayPoint, 55 MIL. tranzacţii în prima jumătate a anului financiar 2018-2019

Dinu Alexandru

PayPoint plc raportează pentru România rezultate pozitive pentru prima jumătate a anului financiar 2018-2019: compania a înregistrat pe plan local, în decursul celor şase luni analizate, un volum de 55,8 de milioane tranzacţii, cu 43,8% peste aceeaşi perioadă a anului precedent, creștere generată atât organic, cât și de aportul tranzacțiilor procesate de compania Payzone (achiziționată în octombrie 2017).

Evoluția se remarcă pe toate segmentele relevante de plăți procesate, de la cel al facturilor (49,1 milioane tranzacții, în creștere cu 42,4%), la încărcarea electronică a cartelelor preplătite pentru telefonie mobilă (6,1 milioane tranzacții, în creștere cu 55,7%), până la serviciile introduse mai recent de PayPoint în mediul de retail.

În decursul celor şase luni, PayPoint și-a menținut focusul pe doi parametri extrem de relevanți pentru business: diversificarea gamei de servicii oferite și extinderea calitativă a rețelei. Astfel, în portofoliul PayPoint au fost adăugați încă zece noi furnizori din segmentul utilităților şi cel financiar-bancar, jucători cu acoperire locală, dar și națională, oferind consumatorilor acces la plăți simple și gratuite, din ce în ce mai variate.

Compania a continuat și demersurile de creștere și optimizare a rețelei de magazine partenere, pentru a pune la dispoziția consumatorilor puncte de plată poziționate acolo unde aceștia au nevoie; astfel, românii au acces la o rețea de peste 18.000 magazine partenere la nivelul întregii țări.

În România, PayPoint şi-a lansat oficial serviciul de plată a facturilor în numerar sub marcă proprie în august 2008 şi şi-a extins portofoliul de clienți prin semnarea de parteneriate cu o serie de companii din diferite sectoare.

 


Citeste si...  De ce s-au scumpit gazele?
Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *