Aproape trei sferturi dintre cei 10.000 de elevi consultați într-un sondaj doresc eliminarea tezelor și înlocuirea lor cu mijloace de evaluare sumativă, anunță Consiliul Național al Elevilor.
La consultarea lansată de Consiliul Național al Elevilor – CNE au luat parte școlari de pe tot teritoriul țării.
„Dintre elevii care au participat la consultarea noastră, peste 70% își doresc eliminarea tezelor și înlocuirea acestora cu mijloace de evaluare sumativă, axate pe feedback, astfel încât această formă de evaluare de etapă să reprezinte cu adevărat o oportunitate pentru elevi de a își analiza progresul și de a stabili, alături de profesori, pașii pe care trebuie să îi urmeze pentru a își acoperi lacunele din învățare”, susțin reprezentanții elevilor.
Totodată, majoritatea respondenților ar fi de acord cu introducerea unor evaluări unitare, cu subiect unic la nivel național, la începutul și sfârșitul anului școlar, astfel încât să poată fi creionată o radiografie clară a evoluției pe care elevii o au pe parcursul acelui an.
„Suntem cu toții conștienți că evaluarea din România și-a pierdut relevanța, fără să pună accent pe necesitatea însușirii unor competențe-cheie atât de necesare în rândul absolvenților. Reforma în evaluare nu mai suportă amânare! Consiliul Național al Elevilor solicită ferm Ministerului Educației să respecte voința elevilor și să implementeze modificări de substanță în sistemul de evaluare, astfel încât acesta să devină unul obiectiv și, mai ales, calitativ”, transmite CNE într-un comunicat oficial.
Amintim, miercuri, Comisia de Dialog Social a Ministerului Educației va dezbate propunerea de structură a anului școlar următor.