gorghiu orban pnl

PNL îl atacă pe Cioloș! Florin Roman: „Stă în tribune, sparge semințe și își dă cu părerea”! Gigel Știrbu: „Un sincecurist acuză”

Informateca

Liderii PNL au lansat duminică un contraatac împotriva lui Dacian Cioloș după ce fostul premier a adus o serie de critici dure la adresa liberalilor, despre care a spus că fac parte, alături de social-democrați, din ”clasa politică veche”.

Mai mulți oameni de la vârful PNL, deputați sau consilieri l-au criticat pe Cioloș pentru atacul lansat la adresa PNL, i-au reproșat că abia după ce a fost susținut de liberali la șefia Guvernului ”a început să-i pută PNL”, l-au numit sinecurist și au pus pe Facebook o serie de fotografii în care fostul premier apare alături de liderul PSD, Liviu Dragnea.

Florin Roman, vicepreședinte PNL, pe Facebook:

Am văzut o postare a unui fost premier tehnocrat, ajuns ministru al agriculturii și mai apoi comisar european pe agricultura, cu sprijinul PNL. Acum ii “miroase” PNL. Adică singurul partid care a demonstrat ca a bătut și poate bate PSD. In timp ce dl tehnocrat sta in tribune, sparge semințe și își da cu parerea de antrenor, noi cei de la PNL jucam dur in teren: 27 de atacuri câștigate la CCR, legile justiției întoarse in parlament, moțiuni simple și de cenzura, atacuri la baioneta la miniștri incompetenți ai PSD. El nu e in stare sa-și înregistreze încă un partid, in timp ce PNLare in spate voturile romanilor care au dat 1100 de primari, 1500 de viceprimari, 15000 de consilieri locali și județeni. Prin atacul la PNL, dl tehnocrat nu face decât jocul PSDragnea. Păcat, nu a înțeles ca adversarul lui nu e PNL ci Dragnea și PSD. Maturizarea politica e necesară chiar și pentru cei care se cred mai catolici decât Papa…

Gigel Știrbu, vicepreședinte PNL, pe Facebook:

Un sinecurist acuză!

De fiecare dată când nu se simte băgat în seamă, Dacian Cioloș, iese, cum altfel decât pe Facebook, și atacă Partidul Național Liberal.
Acest sinecurist uită că PNL l-a susținut pentru funcția de prim-ministru al României la alegerile parlamentare din 2016.

De data aceasta a afirmat faptul că PNL este un partid care refuză să se reformeze.
Nu îmi dau seama la ce reformă se referă Cioloș, dar când mă uit cum a obținut el toate funcțiile deținute, înțeleg că pentru el “reformat” înseamnă să pupi ghiulul oricui îți oferă o funcție într-un loc călduț.

Dacian Cioloș este un om cu un caracter ce lasă de dorit și încearcă sistematic să muște mâna care l-a hrănit. Așa a procedat și când la criticat pe Președintele Iohannis, spunând că el n-ar fi numit-o premier pe Viorica Dăncilă. N-ar trebui să uite că, într-un moment în care el rătăcea pe la Bruxelles, Iohannis l-a numit în funcția de premier al României.

Toate funcțiile deținute de-a lungul timpului i-au fost acordate de oamenii pe care acum îi blamează. Să nu uite că PNL i-a dat portofoliul Agriculturii în guvernul condus de Tăriceanu, iar aceeași clasă politică nereformată i-a oferit și postul de comisar european.
Nu cumva este cel mai bun produs al actualei clase politice?

Poate fostul premier ne va explica și motivul pentru care l-a susținut pe Vasile Dâncu în guvern, știind foarte bine că este omul lui Liviu Dragnea. Sau poate acesta era și motivul?

Raluca Turcan, prim-vicepreședinte PNL, pe Facebook:

Citeste si...  Iohannis nu renunță încă la Cîțu, dar speră că vor fi găsite „cele mai potrivite soluții”

Ca lider al grupului PNL din Camera Deputaților am discutat cu mai mulți colegi din opoziție în încercarea de a ne da seama cu cine negociază dl. Cioloș dărâmarea guvernului PSD-ALDE. Ne-ar fi de mare ajutor orice vot. Ar fi fost poate util ca dl. Cioloș să precizeze pe câte voturi ne putem baza din partea domniei sale la o eventuală moțiune de cenzură. 
În felul acesta putem urgenta depunerea unei moțiuni care să duca la demiterea guvernului incompetent manevrat de Liviu Dragnea (inclusiv la demiterea dnei Carmen Dan, ministru incompetent și abuziv, fost prefect de Teleorman în vremea guvernului Cioloș).
Deși am văzut și auzit multe în politică, încă nu am înțeles cum poate cineva negocia dărâmarea unui guvern neavand nici grup parlamentar și nici partid.
În concluzie, cea mai solidă contribuție pe care dl. Cioloș ar putea-o avea la acțiunea opoziției ar fi să scoată odată actele la partidul mult promis și să se oprească din atacarea celorlalte partide care au fost în fiecare zi, nu pe sărite sau între două zboruri, în prima linie a luptei anti-Dragnea pentru apărarea democrației în România.

Ciprian Ciucu, consilier general al PNL, pe Facebook:

E cam aiurea să ai așteptări de la comuniști (Demos) în timp ce, în același text, te arăți dezamăgit de partidul care te-a susținut. Nu văd cum un astfel de mesaj ar putea ajuta la ideea de “împreună”. Nu e nici corect, nu e nici pragmatic. Nu ajută.

Pavel Popescu, deputat PNL, pe Facebook:

De când a început să vă pută PNL-ul, domnule Cioloș? Inainte de-a vă susține pentru funcția de prim ministru sau după?
Din păcate, o spun cu și mai mare regret, sunteți unul dintre oamenii-exemplu că nici o duhoare nu v-a fost potrivnică mirosului dvs fin și rafinat atunci când a fost vorba de sprijinul PNL pentru a deține unele dintre cele mai importante funcții în statul român: ministru al agriculturii, comisar european pentru agricultură, prim ministru. 
Or să veniți azi și să spuneți că așteptați ca PNL să vi se alăture în proiectul de reformare mi se pare cel puțin o glumă, ca să nu spun obrăznicie.
Sunt un om care pledează pentru reformă inclusiv, sau mai ales, în politică. De aceea m-am implicat politic. Dvs. aveți însă o mică-mare problemă, domnule Cioloș: credibilitatea. Vă recunosc și vă respect calitățile profesionale, dar asta nu mă oprește să nu observ că tarele politicii pe care azi o detestați, într-un fel sau altul, v-au afectat. Nu știu cum s-au așezat planetele de taman un înalt beneficiar al ”clasei politice vechi” ca dvs. vorbește de oameni noi în politică.
Vă doresc succes cu înscrierea partidului care să vă poată legitima drept lider politic! Succes și celor de la DEMOS cărora le purtați un soi de grijă prietenească!
P.S. Mi-aș fi dorit să nu fi scris ceea ce ați scris și astfel eu să nu fi fost pus în situația de-a vă răspunde. Profit, totuși, de situația creată și vă las aici, spre amintire, discursul meu de la lansarea candidaților PNL pentru alegerile din 2016 la care ați participat și dvs. Numele cel mai des folosit atunci a fost… tot Cioloș.

Replicile liberalilor vin după ce fostul premier, Dacian Cioloș, a lansat duminică o serie de critici dure la adresa PNL, partid despre care spune că face parte, alături de PSD, din ”clasa politică veche”, două partide care ”vin din trecut și ne vor în trecut” și pe care sărăcia nu le deranjează ci, dimpotrivă, le avantajează.

Citeste si...  Conferința lui Nicușor Dan, bruiată de mașinile de gunoi ale Primăriei Sectorului 5

În schimb, președintele fondator al Mișcării România Împreună (RO+) a dat ca exemple două noi partide apărute relativ recent pe scena politică: USR, formațiune parlamentară, și Demos, un partid înființat de curând și care se revendică de la stânga progresistă.

”Avem o clasă politică veche despre care știm că s-a perindat pe la putere regulat, reușind să facă alianțe care mai de care mai ciudate și mai nepotrivite. Clasa politică la care fac referire nu poate ieși din această logică, iar acești oameni refuză să vadă că România s-a schimbat, că tot contextul european și internațional e diferit și încearcă să păstreze un mod de a face politică în mod defectuos. Le convine captivitatea societății la propriile lor obiective. Sărăcia nu îi deranjează. Ba, dimpotrivă, îi avantajează. Liderul acestei clase politice învechite este PSD, care nu are nicio dorință și nici știința să scoată România din sărăcie. Cu cât are un bazin electoral mai sărac cu atât PSD-ului îi e mai ușor să le dea acestor oameni câte puțin, cu țârâita, păstrându-i într-o captivitate a sărăciei”, a scris Cioloș duminică pe pagina de Facebook.

Din păcate, mai continuă fostul premier, ”o spun cu un mare regret, PNL se regăsește în aceasta zonă a clasei politice vechi și refuză cu obstinație să se reformeze și să vină alături de noi într-un proiect de reformare profundă a societății românești. Un proiect cu accent pe bunăstare. Ei așteaptă să cadă PSD natural și ei să le ia locul. Experiențele din 1996 cu CDR și din 2004 cu Alianța DA ne-au arătat că nu funcționează acest model”.

Citeste si...  Bălăcăreală în coaliție pe tema măririi pensiilor

”Nu aș mai vorbi despre Putere și Opoziție cât aș spune despre clasa politică veche și una nouă, în plină formare. Despre partide care vin din trecut și ne vor în trecut și despre partide noi care vor modernizarea României. Cu speranță și încredere. În ceea ce privește noua clasă politică, ea crește vertiginos și se dezvoltă în concordanță cu viziunea viitoare a societății. Poate nu așa de rapid cum ne-am dori, dar suntem pe drumul cel bun. USR face o treabă excelentă la nivel organizatoric și mă bucur să văd că există energie multă și bine articulată. Avem și pe stânga un partid nou, Demos, de la care aștept mult mai multe, pentru că e nevoie să existe și pe partea stângă o formațiune politică nouă, cu un mesaj bine articulat”, mai precizează fostul premier.

Sâmbătă, Dacian Cioloș a declarat la Digi 24 că ”guvernul Dăncilă trebuie dat jos până la finalul lunii noiembrie, riscă să fie prea târziu dacă România preia președinția rotativă a UE”. El a spus că în acest moment există discuții cu ”mai multe forțe din Parlament” și a făcut apel la nemulțumiții din PSD să voteze o moțiune de cenzură.

Citește și Cioloș: PNL refuză cu obstinație să se reformeze, rămâne în zona clasei politice vechi, USR face o treabă excelentă la nivel organizatoric

De Vlad Mitu


Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *