Poliţist mort şi jandarm rănit, într-un accident rutier pe DN 39, între 2 Mai şi Vama Veche

0

Un poliţist vasluian detaşat pe litoral a murit, iar un jandarm a fost rănit, într-un accident rutier petrecut în noaptea de miercuri spre joi pe DN 39, între localităţile 2 Mai şi Vama Veche, în urma coliziunii dintre maşina în care cei doi se aflau, în timpul serviciului, şi un alt autoturism, conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Alte două persoane au fost rănite uşor.

”În cursul acestei nopţi, în jurul orelor 23,50, am înregistrat un accident rutier în care a fost implicat un autoturism de serviciu din cadrul Biroului de poliţie Vama Veche. Accidentul s-a produs pe DN39 între localităţile 2 Mai şi Vama Veche. Din primele date se pare că conducătorul auto MAI a ieşit în drumul principal DN39 de pe un drum secundar şi a fost lovit în lateral/spate de un alt autoturism. Echipajul MAI era compus dintr-un poliţist de ordine publică, detaşat şi un jandarm din cadrul GMJ Constanţa”, potrivit IPJ.

În urma accidentului, poliţistul, rănit grav, a intrat în stop cardio-respirator. Echipajul medical sosit la faţa locului nu a reuşit resuscitarea acestuia, fiind constatat decesul. Colegul de patrulare al poliţistului, jandarmul, a suferit fracturi la patru coaste, iar două persoane din autoturismul civil implicat în accident au fost rănite uşor.

Ancheta în acest caz este în derulare, mai precizează sursa citată.

Potrivit IPJ Constanţa, poliţistul detaşat pe litoral din cadrul IPJ Vaslui, intrase în serviciu la ora 20,00. El efectua ture de 12/24 şi avea fişa de protecţie a muncii semnată la zi, la Poliţia Mangalia.

Poliţistul decedat era în vârstă de 53 de ani, fiind căsătorit şi cu doi copii, mai precizează sursa citată.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele