Care sunt originile Paștelui și ale ritualurilor:
Prima mențiune a lui Eostre este din secolul al VIII-lea, în cartea lui Venerable Bedes, care conține o poveste despre calendarul anglo-saxon din ”De Temporum Ratione”. Echivalentul anglo-saxon al lunii aprilie, numit Eostremonath, vine de la zeița Eostre. Știm despre Eostre doar din scrierile lui Bede și singurul lucru pe care ni-l spune este că existau mese festive în onoarea ei. Deci, dacă Paștele modern este frecvent o sărbătoare a supraalimentarii, această tradiție poate veni și de aici. Eostre a fost suficient de semnificativ pentru anglo-saxoni care au păstrat numele mai târziu pentru sărbătoarea creștină a Învierii, în loc să adopte numele latin „Pascha”.
În mod similar, Paștele este „Ostern” în limba germană – ceea ce înseamnă că sărbătoarea a fost cunoscută și în afara Angliei. Marele folclorist și filolog din secolul al XIX-lea, Jacob Grimm, a inventat o zeiță germană numită Ostara – „divinitatea zorilor, un spectacol care aduce bucurie și binecuvântare.”. Paștele coincide aproximativ cu echinocțiul de primăvară, deci există o mulțime de traditii, care nu sunt de fapt creștine. Paștele este precedat de Postul Mare, dar este și un sezon în care, în Europa pre-modernă, alimentele se găseau cu dificultate.
Citeste despre Greblă crede că referendumul ”lui Iohannis” a fost făcut doar din raţiuni electorale
Ouăle sunt un simbol vechi și natural de revenire la viața în multe părți ale Europei. Cea mai veche mențiune documentată din Anglia a ouălor decorate este din 1290, din conturile de uz casnic ale regelui Edward I pentru 1290, care înregistrează achiziționarea și decorarea a 450 de ouă, unele aurite, unele vopsite. Aceste ouă au fost prezentate gospodăriei regale de Paște și au costat 18 pence. În multe părți ale Marii Britanii, obiceiul era ca oamenii, în special copiii, să se joace cu ouăle, rostogolindu-le pe o pantă înainte de a le mânca.
In secolul al XIX-lea, sărbătoarea a devenit ocazie de a petrece împreună cu familia. A devenit chiar sărbătoare naționala, deoarece înțelegerea copiilor s-a schimbat. Înainte de secolul al XVII-lea, copiii erau rareori centrul atenției, după cum scrie istoricul Stephen Nissenbaum: „… copiii se adunau împreună cu alți membri ai claselor inferioare, în special slujitori și ucenici care, nu întâmplător, erau si ei tineri.”.
Începând cu secolul al XVII-lea, a existat o recunoaștere a copilăriei ca și moment din viață, care ar trebui să fie plin de bucurie, nu doar pregătire pentru maturitate. Această „descoperire a copilăriei” și îngrijorarea față de copii, au avut efecte profunde asupra modului în care a fost sărbătorit Paștele.
