Povestea macului din grâul românesc…

0

Cele câteva semințe de mac găsite în grâul românesc care avea ca destinație piața egipteană au tulburat apele pe piața românească și nu numai. Nu doar românii au fost puși la zid de egipteni, ci și francezii aflați în aceeași situație. Până la urmă s-a dovedit o alarmă falsă, iar lucrurile pare să fi intrat în normal după ce autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt, entitatea responsabilă pentru achizițiile strategice de grâu în numele statului egiptean, a informat recent că a ajuns la concluzia că semințele de mac prezente în grâul provenit din România și din Franța nu sunt dăunătoare, adăugând că grâul va fi cernut.

O poveste cu cântec, dacă nu cumva poate chiar o „mână criminală”, pentru că nu este chiar așa ușor să ajungi să faci parte din grupul țărilor exportatoare de grâu. Și până la urmă poate chiar nu suntem doriți în acest club…

„Potrivit unui raport semnat de președintele Autorității pentru carantină, semințele de mac găsite în grâul din România nu sunt de tipul celor din care se produce opium. În consecință procedura care va fi urmată este cernerea”, a declarat vice-președintele GASC, Ahmed Youssef.

Specialiștii români au însă și un semn de întrebare cu privire la veridicitatea acestor informații, nu de alta dar sămânța de mac este foarte mică și ea nu are cum să rămână alături de cea de grâu, iar de obicei cade pe teren când se recoltează grâul…Un punct de vedere pertinent până la urmă, dar de care egiptenii nu au ținut cont.

 

Citește și: Secretar de stat MADR: Fermierii au toate motivele să fie supărați când se sare calul

 

Și ministrul Agriculturii Petre Daea și-a exprimat nedumerirea față de acuzațiile egiptenilor.

 „Din momentul în care a apărut o asemenea informație, eu am spus-o foarte clar că nu este reală. În România nu cultivăm (…) ceea ce ar însemna drog pentru ei, cum, de altminteri, nu există în cultură macul sălbatic, pentru că nimeni nu a văzut anul acesta pe culturile de grâu o floare de mac, care se distingea foarte ușor, pentru că are culoarea aceea roșie, și am spus-o din capul locului că nu este adevărat. (…). Iată că timpul ne-a demonstrat că lucrurile sunt altfel decât primele informații”, a declarat ministrul Agriculturii.

 Egiptul, cel mai mare cumpărător mondial de grâu, a provocat îngrijorări în rândul traderilor în ultimele săptămâni după ce a refuzat intrarea în țară a două nave cu grâu pe motiv că ar conține semințe de mac. Una din aceste nave, care a fost oprită luna trecută, transporta 63.000 de tone de grâu din România, de la firma Cerealcom Dolj.

Sursă foto: www.pixabay.com

(0 vizualizari)

grâul-românesc-mac-egipt

Post-ul Povestea macului din grâul românesc… apare prima dată în AgroTeca.


Sursa: Povestea macului din grâul românesc…

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele