Presa americană despre România: Un ”far al speranței democratice” în contextul autoritarismului din Europa Centrală și de Est

Radulescu Cosmin

Bătălia contra autoritarismului cuprinde o mare parte a Europei Centrale și de Est (ECE). România s-ar putea evidenția ca un far al speranței democratice, scrie cofondatorul Transparency International, Frank Vogl, într-o analiză publicată de The Globalist, citată de Rador.

 

Dacă destul de multe țări din ECE oferă motive de îngrijorare, România are potențialul de a se transforma într-o poveste de succes.

Țara se deplasează, fie și gradual, în direcția opusă îndelungatei ei moșteniri de corupție guvernamentală, către o democrație mai transparentă în care statul de drept se aplică mai onest. E probabil ca alegerile prezidențiale din România, care vor avea loc în weekend, pe 24 noiembrie, să împingă țara și mai departe în această direcție.

„Cred că e posibil să fi făcut o cotitură. Are loc o schimbare cu o bază largă, pe măsură ce corupția politică devine tot mai expusă”, spune un prieten anticorupție de la București, care a făcut neobosit campanie ani de zile și este foarte conștient că actualele realizări sunt fragile.

Războiul de uzură cu autoritarismul cuprinde o mare parte a ECE, iar progresul modest realizat de România i-ar putea încuraja pe opozanții regimurilor corupte din regiune. Însă nimeni nu subestimează înălțimea munților ce trebuie escaladați.

 

Frustrări publice

 

Un alt prieten din tabăra anticorupție, de la Praga de data aceasta, subliniază că oamenii din întreaga regiune credeau că sfârșitul comunismului le va permite să atingă un nivel de trai comparabil cu cel din Vest.

„A existat mult progres spre acest obiectiv în anii ’90, însă apoi s-a răspândit corupția. Pe măsură ce oligarhii preluau un control tot mai mare asupra economiei și cetățenii au înțeles tot mai clar că nu aveau să mai prindă vreodată din urmă nivelul de trai occidental.”

Citeste si...  Nicolas Cage a primit Trofeul Transilvania la TIFF 2019

Frustrarea a fost exploatată de politicieni populiști – lideri care, odată ajunși la putere, în mod vădit nu-și mai îndeplinesc promisiunile privind un nivel de trai mai bun.

Drept urmare, protestele publice de stradă au devenit ceva destul de obișnuit. Un rezultat concret al acestei nemulțumiri este acela că unii politicieni din opoziție au câștigat alegeri municipale – în Cehia și Ungaria, spre exemplu. În Slovacia, un politician anticorupție a câștigat chiar președinția.

Cu toate acestea, controlul asupra puterii deținut de regimurile autoritare cleptocrate din multe țări din ECE rămâne unul formidabil. Pentru a-și menține propriul regim și pe acela al camarilei lor, liderii politici naționali și oligarhii asociați cu ei duc politici de polarizare – asmuțind un grup împotriva celuilalt.

În acest scop, ei capturează presa pentru a-și ataca oponenții și finanțează în secret asociații civice pentru a se infiltra printre organizațiile pro-democrație. Sunt înființate false ONG-uri pentru a induce confuzie în rândurile publicului, iar politicienii de la putere, inspirați de președintele Trump, își acuză zilnic opozanții din presă că ar răspândi „știri false”.

 

Deci, ce a mers bine în România?

 

O schimbare pozitivă crucială, afirmă colegul meu român, ține de sistemul judiciar. În țara sa, și în multe altele, exista de multă vreme un lucru pe care el îl numește „justiție selectivă”.

Acesta e un sistem în care anchetele și inculpările sunt manipulate de așa manieră încât să le permită șefilor corupți de guverne și acoliților lor să opereze ca și cum ar fi mai presus de lege, în vreme ce opozanții lor sunt vizați de justiție. Câteodată, câte un funcționar corupt de nivel mediu mai este târât prin tribunale pentru a se crea falsa impresie că inculpările nu sunt decise politic.

Citeste si...  Atac armat în timpul liturghiei într-o biserică din Nigeria! Zeci de morți printre care și copii

Unii activiști anticorupție români au fost în mod fericit surprinși de faptul că Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a departamentului anticorupție, care era văzută ca fiind parte a sistemului, a fost acum într-adevăr numită în calitatea de primă șefă a Biroului Procurorului Public European (EPPO). Fapt care constituie și un vot de încredere acordat taberei reformiste din România.

„Publicul s-a săturat de sistem și a pus presiune pe judecători pentru a produce rezultate bune”, spune prietenul meu de la București. „Judecătorii au început să simtă că sunt răspunzători în fața societății și că au fost manipulați mult prea multă vreme de către liderii politici”, a precizat el.

Continuarea articolului aici: https://www.g4media.ro/romania-vazuta-in-presa-americana-drept-un-far-al-sperantei-democratice-in-marea-de-autoritarism-din-europa-centrala-si-de-est.html

 


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *