Președinta Ungariei a demisionat după ce a grațiat un condamnat într-un caz de abuz sexual asupra copiilor

Dan Carol

Președinta Ungariei, Katalin Novak, a demisionat după ce s-a aflat că a grațiat un bărbat condamnat într-un dosar de abuz sexual asupra copiilor de la o casă de copii.

Novak, 46 de ani, și-a anunțat demisia sâmbătă, într-un mesaj televizat. Ea fusese aleasă în această funcție în 2022.

„Am emis o grațiere care a provocat nedumerire și neliniște pentru mulți oameni. Am făcut o greșeală”, a spus Novak, citată de Euronews.

Novak, un aliat cheie al lui premierului ungar Victor Orban, a fost o susținătoare deschisă a valorilor tradiționale ale familiei și protecției copiilor.

- Publicitate -

Bărbatul pe care Novak l-a grațiat a fost condamnat la peste trei ani de închisoare în 2018 pentru că a făcut presiuni asupra victimelor să își retragă acuzațiile care îl vizau pe directorul casei de copii.

Directorul casei de copii a primit opt ani de detenție pentru abuzuri asupra copiilor pe care le-a comis între 2004 și 2016.

Grațieri de dragul papei

De altfel, este bine cunoscut faptul că Novak a grațiat aproximativ două duzini de condamnați înainte de vizita Papei Francisc în Ungaria, în aprilie 2023.

Cu toate acestea, abia recent s-a dezvăluit că unul dintre cei grațiați a fost directorul adjunct al căminului de copii, care și-a acoperit șeful în timp ce acesta viola copii.

Implicată în grațierea acelui bărbat a fost și Judit Varga, o figură proeminentă a partidului Fidesz, care a susținut grațierea în calitate de ministru al Justiției de atunci al Ungariei.

- Publicitate -

Varga urma să fie pusă în fruntea listei candidaților partidului Fidesz la alegerile din vară pentru Parlamentul European.

Dar, într-o postare pe Facebook de sâmbătă, ea a spus că își va asuma responsabilitatea politică pentru aprobarea grațierii și „se va retrage din viața publică”.

Varge a demisionat, de asemenea, din calitatea de membru al parlamentului ungar.

Distribuie articol:
Informateca