Președintele ANAF a pus ochii pe comerțul online

0
anaf
- Reclama -

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Ovidiu Heiuş, a afirmat că evazioniştii au găsit o nişă – comerţul electronic, precizând că ei aduc produse, le vând, iar ceea ce se plăteşte ramburs este la negru.

 

El a precizat că firmele de curierat vor pune la dispoziţia Fiscului o bază de date cu aceste livrări care se fac cu plata ramburs.

Lucian Ovidiu Heiuş a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, când va fi gata chestionarul pentru curierii care aduc pachetele achitate ramburs.
“Comerţul în România şi-a modificat modul în care se desfăşoară. Tot mai multă lume cumpără în sistemul online. Fiecare dintre noi am cumpărat cel puţin o dată de pe net, să folosim aşa, o expresie clasică. În analizele de risc pe care le fac colegii noştri de la Inspecţia Fiscală, am constatat că, din păcate, de multe ori un expeditor livrează foarte multe produse şi culmea, când căutăm acel expeditor, constatăm că nu există sau există dar nu declară aproape nimic. Şi atunci ne-am dat seama că există o nişă pe care au găsit-o evazioniştii, acest comerţ electronic. Aduc produse, le vând în sistem online, ceea ce se plăteşte cu cardul sau prin bancă şi îl înregistrează, ceea ce plăteşte ramburs, este la negru”, a explicat preşedintele ANAF.
El a precizat că singura modalitate pentru identificarea acestor persoane este ca firmele de curierat să pună la dispoziţia Fiscului o bază de date cu aceste livrări care se fac cu plata ramburs.
“Cum poţi tu ca ANAF să-i identifici pe aceşti oameni, să îi opreşti decât având acces la nişte informaţii? Singura variantă este doar prin această declaraţie care urmează să fie adoptată prin ordin al preşedintelui ANAF prin care firmele de curierat să pună la dispoziţia Fiscului o bază de date cu aceste livrări care se fac cu plata ramburs. Şi ne va ajuta foarte clar în analiza pe care o facem. Când dintr-o societate pleacă foarte multe produse, dacă acesta nu declară nimic, clar te-ai dus a doua zi acolo”, a menţionat Lucian Ovidiu Heiuş.

El a precizat că doreşte ca acest ordin să fie emis cât mai repede, dar nu a avansat o perioadă de timp.

- Reclama -

Afacerile cu mașini și motociclete în creștere cu 10% în primele trei luni din 2022

- Reclamă -

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele