Preşedintele Mongoliei, Battulga Khaltmaa, şi alţi oficiali au fost plasaţi în carantină timp de 14 zile după ce au revenit, vineri, dintr-o vizită în China, informează presa locală.
Battulga este primul şef de stat care vizitează China de când aici au fost implementate măsuri stricte, începând cu luna ianuarie, în încercarea de a stopa răspândirea Covid-19.
El a ajuns joi la Beijing cu ministrul de Externe, Tsogtbaatar Damdin, şi alţi oficiali ai Guvernului. Delegaţia s-a întâlnit cu preşedintele chinez Xi Jinping şi prim-ministrul Li Keqiang, informează news.ro.Agenţia de presă Montsame a scris că delegaţia a fost plasată în carantină imediat ce a revenit în Mongolia, ca măsură de precauţie.