Prevederea care îl putea scăpa pe Dragnea de condamnarea în dosarul referendumului, declarată neconstituţională de CCR

Informateca

Curtea Constituțională a declarat, vineri, ca fiind neconstituționale prevederile din noul Cod de Procedură Penală care introduc cazuri suplimentare în care poate fi cerută revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive.

Potrivit unui comunicat de presă al CCR, printre prevederile declarate neconstituționale din legea de modificare a Codului de Procedură Penală se numără cea care arată că revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută atunci când „f) hotărârea de condamnare s-a întemeiat pe o prevedere legală de incriminare care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională, în tot sau în parte sau într-o anumită formă de interpretare, de către Curtea Constituţională”.

De asemenea, au fost declarate neconstituționale și două noi motive de revizuire: „g) neredactarea şi / sau nesemnarea hotărârii de condamnare de judecătorul care a participat la soluţionarea cauzei; h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă”.

O altă prevedere din CPP declarată neconstituțională prevede că „hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei, şi se semnează de membrii completului care au participat la administrarea probelor şi judecata în fond, precum şi de grefier”.

CCR a mai declarat neconstituțional articolul din CPP care spune că o contestație împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: „d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, inclusiv o lege penală mai favorabilă sau o decizie a Curţii Constituţionale referitoare la conţinutul infracţiunii pe care s-a întemeiat hotărârea penală pronunţată”.

Citeste si...  Tribunalul București: mandat de arestare în lipsă pe numele lui Mario Iorgulescu

Articolul care prevede că „Efectul măsurilor reparatorii trebuie să plaseze persoana suspectată sau acuzată în aceeaşi poziţie în care s-ar afla dacă nu s-ar fi produs încălcarea drepturilor sale”, precum și cel care spune că „Are dreptul la repararea pagubei şi persoana împotriva căreia, în cursul procesului penal, s-a luat o măsură preventivă ori una asigurătorie dacă, ulterior, parchetul a dispus clasarea ori instanţa de judecată a dispus achitarea” au fost declarate, vineri, ca fiind neconstituționale.

CCR a respins, ca neconstituționale, și unele prevederi referitoare la recursul în casație.

„La articolul 438, după alineatul (1) se introduc patru noi alineate, alin. (11 ) – (14 ), cu următorul cuprins: „(11 ) Recursul în casaţie poate fi declarat numai în favoarea condamnatului în următoarele cazuri: 1. când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o alta fapta decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecata, 2. când faptei săvârşite i s-a dat o greşita încadrare juridică; 3. când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii de natură să influenţeze soluţia procesului; 4. când s-a comis o eroare gravă de fapt; 5. când judecătorii de fond au comis un exces de putere, în sensul că au trecut în domeniul altei puteri constituite în stat. (12 ) De asemenea, pot fi atacate cu recurs în casaţie hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a unui drept prevăzut de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în cauze similare. (13 ) Instanţa, soluţionând recursul în casaţie, verifică hotărârile atacate sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute în alineatele precedente, punându-le în prealabil în discuţia părţilor. (14 ) Recursul în casaţie în favoarea inculpatului poate fi declarat oricând”, sunt prevederile declarate neconstituționale.

Citeste si...  Ucraina: lansatoare multiple de rachete APR-40 produse în Bacău

Curtea Constituțională a constatat, vineri, că un număr de 64 de dispoziții din legea de modificare a Codului de Procedură Penală sunt neconstituționale, în timp ce 31 de dispoziții pentru care s-au ridicat obiecții sunt constituționale, potrivit unui comunicat de presă al CCR.

Codul de Procedură Penală urmează să se întoarcă în Parlament pentru punerea în acord a acestuia cu decizia CCR.

Citește și Țuțuianu îi cere din nou demisia lui Dragnea prin intermediul primarilor din Dâmbovița: ”Susținem scrisoarea discutată în CEX”

De Vlad Mitu


Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *