Prima doamnă a SUA va călători în România

0

Prima doamnă a SUA Jill Biden va călători în România şi Slovacia săptămâna aceasta, pentru a-şi manifesta sprijinul faţă de familiile ucrainene strămutate, forţate să fugă în urma invaziei Rusiei. Biden va folosi, de asemenea, călătoria pentru a se întâlni cu militari americani staţionaţi în străinătate, precum şi cu oficiali guvernamentali de nivel înalt din ambele ţări.

 

Prima doamnă va pleca joi de la Washington spre România, cu oprire mai întâi la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, vineri, unde se va întâlni cu militarii înainte de a se îndrepta sâmbătă spre capitala Bucureşti.

La Bucureşti, Biden va avea întâlniri cu membri ai Guvernului României, precum şi cu lucrători umanitari.

România a cunoscut cel mai mare aflux de refugiaţi ucraineni ca urmare a crizei (după Polonia), cu sute de mii de ucraineni trecând graniţa în ţară de când a început războiul în urmă cu trei luni, potrivit Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, precizează CNN.

Biden, profesor de colegiu, va petrece, de asemenea, timp la Bucureşti cu cadre didactice care predau copiilor ucraineni strămutaţi.

România primește 450 de milioane de euro pentru a ajuta refugiații ucraineni

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele