Primăria Capitalei va beneficia de un soft antivirus în mod gratuit, timp de un an, după ce a renunţat la serviciile informatice furnizate de o companie rusă Kaspersky.
Întrebarea este cum de, până la acest conflict, Primăria Capitalei nu a folosit antivirus Bitdefender. Cu siguranță, directorii de achiziții din Primărie și-ar fi putut negocia un preț excelent reprezentanții producătorului român.
„Pentru înlocuirea softului antivirus al firmei ruseşti Kaspersky, Primăria Municipiului Bucureşti a ales o soluţie românească, furnizată de Bitdefender. Am acceptat oferta de a folosi în mod gratuit, timp de un an de zile, un antivirus de la Bitdefender. Produsul Bitdefender e acum în teste şi în curând va fi deplin integrat în sistemele noastre informatice”, a scris, vineri, primarul general Nicuşor Dan, pe Facebook.
Vezi și Bitdefender Password Manager simplifică crearea și gestionarea parolelor securizate
Pe 11 mai, el anunţa că primăria va renunţa la softurile antivirus şi la toate celelalte servicii informatice furnizate de firma Kaspersky pentru a se alătura demersurilor de limitare a influenţei economice a Rusiei şi pentru a elimina un potenţial risc pentru sistemele municipalităţii.
El menţiona că Primăria Capitalei folosea produsele Kaspersky din anul 2012.