Primarul Londrei, Sadiq Khan, a declarat pentru CNBC că Partidul Laburist aflat la guvernare ar trebui să îşi asume oficial obiectivul revenirii Regatului Unit în Uniunea Europeană, la următoarele alegeri generale, transmite CNBC.
Într-un interviu acordat CNBC, Khan a recunoscut rezultatele slabe obţinute de laburişti la alegerile locale de săptămâna trecută şi a cerut guvernului condus de premierul Keir Starmer să fie „mai curajos şi mai îndrăzneţ”.
„Oamenii sunt frustraţi de lipsa vitezei de implementare”, a spus Khan, avertizând că partidul riscă să piardă următoarele alegeri generale „destul de grav”.
Primarul Londrei a salutat discursul recent al lui Starmer, în care premierul a sugerat reconstruirea relaţiilor cu Uniunea Europeană, inclusiv o apropiere mai mare de piaţa unică şi uniunea vamală europeană.
Khan a mers însă mai departe şi a cerut explicit ca Partidul Laburist să includă în programul electoral promisiunea revenirii în UE dacă va câştiga următorul scrutin parlamentar, care trebuie organizat cel târziu până în august 2029.
Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană în 2020, după referendumul din 2016 în care 52% dintre alegători au susţinut Brexitul.
Khan a descris Brexitul drept „cel mai mare act de auto-sabotaj economic făcut vreodată de o ţară”.
Sistem anti-dronă introdus în Portul Constanţa
El a afirmat că revenirea în cea mai mare piaţă comercială aflată „la uşa Marii Britanii” ar reprezenta cea mai bună soluţie pentru combaterea crizei costului vieţii şi pentru stimularea prosperităţii economice.