OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, a raportat în primul trimestru un profit net de 653 milioane lei, cu 43% mai mic decât în perioada similară a anului 2019, când s-a ridicat la 1,15 miliarde lei, în timp ce veniturile din vânzări au crescut cu 12%, la 6,08 miliarde lei, potrivit raportului neauditat transmis miecuri de companie.
Veniturile din vânzări au crescut cu 12%, la 6,08 miliarde lei, de la 5,42 miliarde lei în primele trei luni ale lui 2019.
Producţia de gaze naturale a scăzut cu 3%, la 1,10 miliarde metri cubi, de la 1,13 miliarde mc în primul trimestru din 2019. La nivelul întregului an 2019, grupul a produs 4,47 miliarde mc.
Producţia netă de energie electrică a crescut în primele trei luni cu 3%, la 1,12 TWh.
Grupul OMV Petrom avea la finalul primului trimestru al acestui an 12.135 angajaţi, mai puţini cu 6% faţă de trimestrul 1 din 2019 (12.853) şi faţă de 12.347 salariaţi în decembrie 2019.
„Valoarea veniturilor din vânzări consolidate a crescut cu 12% comparativ cu trimestrul 1 2019, susţinută de volume mai mari ale vânzărilor de gaze naturale, parţial compensate de preţuri de piaţa mai mici ale mărfurilor şi volume mai mici ale vânzărilor de electricitate. Vânzările din Downstream Oil au reprezentat 63% din totalul vânzărilor consolidate, în timp ce vânzările din Downstream Gas au reprezentat 35% iar cele din Upstream 1% (vânzările din Upstream fiind, în mare parte, vânzări în interiorul Grupului, nu către terţi)”, se arată în raportul companiei.
Investţiile au însumat 958 milioane lei în perioada ianuarie-martie 2020, cu 16% mai mari faţă de trimestrul 1 din 2019, în principal direcţionate către investiţiile din Upstream în valoare de 657 milioane lei (trimestrul 1 2019: 650 milioane lei). Investiţiile din Downstream au fost în valoare de 295 milioane lei (trimestrul 1 din 2019: 168 milioane lei), alocate aproape în întregime pentru Downstream Oil (în trimestrul 1 din 2019: 158 milioane lei).
Datoriile totale au scăzut cu 562 milioane lei la 31 martie 2020, comparativ cu valoarea de la 31 decembrie 2019, în principal din cauza scăderii datoriilor pe termen lung cu 418 milioane lei, ca urmare a revizuirii provizioanelor privind obligaţiile cu dezafectarea şi restaurarea în urma creşterii ratei de actualizare. Datoriile pe termen scurt (inclusiv datoriile asociate activelor deţinute pentru vânzare) au scăzut usor cu 144 milioane lei, deoarece scăderea datoriilor comerciale a fost doar parţial contrabalansată de creşterea datoriilor financiare din instrumente de acoperire împotriva riscurilor aferente marjelor în rafinărie.
Citește și: Rezerva de apă din sol, la cote minime