Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR) – împreună cu Asociaţia Profesională a Emitenţilor de Tichete (APET) îşi exprimă nemulţumirea şi protestează faţă de eliminarea ”neargumentată” a acordării voucherelor de vacanţă pentru 2021.
Argumentele asociaţiilor din turism:- Voucherele de vacanţă au fost introduse în România prin OUG nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă ca măsură în favoarea angajatului, căruia îi cresc veniturile reale, şi în favoarea angajatorului, care are posibilitatea şi este stimulat să acorde angajatilor, alături de salariu, vacanţe în ţară, prin intermediul voucherelor de vacanţă, cu rol de recuperare a capacităţii de muncă, de creştere a productivităţii muncii salariatului şi de motivare a acestuia pentru a-şi menţine calitatea de salariat în respectiva întreprindere, ceea ce va genera stabilitate si eficienţă mărite.- Voucherele de vacanţă reprezintă un instrument de politică publică, care a demonstrat în cursul implementării acestuia impactul pozitiv asupra industriei turistice si a HORECA în România.- Voucherele de vacanţă au determinat autorizarea, deci fiscalizarea a circa 3000 de structuri de cazare – pensiuni, vile, apartamente. Prin eliminarea voucherelor există riscul ca unele structuri de cazare să se reîntoarcă la ”turismul la negru”, bugetul de stat urmând să piardă sume consistente.
– Fiecare sumă alocată prin voucherele de vacanţă produce un efect direct materializat printr-un plus de cifră de afaceri în sectoarele direct influenţate de aceste vouchere (comerţ cu amănuntul, HORECA, agenţii de turism şi tour-operatori).
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT): Se arată extrem de intrigată de actuala decizie a Guvernului României privind eliminarea acordării voucherelor de turism pentru 2021. (…) Fiecare leu investit în voucherele de vacanţă generează 0,51 lei la produsul intern brut al României, iar la fiecare 64.359 de lei directionati pentru vouchere de vacanţă se creează şi se menţine un loc de muncă.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, convins că diploma lui Voiculescu este în regulă