Protestele antiprezidențiale din Serbia iau amploare

0

Cel mai mare bloc de opoziţie din Serbia a început luni boicotarea Parlamentului naţional şi a consiliilor locale, în semn de solidaritate cu protestele împotriva preşedintelui Aleksandar Vucic, relatează dpa, citată de Agerpres.

„Nu vom mai participa până când nu vor fi îndeplinite solicitările protestelor ‘unul din cinci milioane’ şi până când nu vor fi create condiţiile pentru alegeri libere şi corecte”, a transmis într-un comunicat Alianţa pentru Serbia (SZS).

La Belgrad au avut loc proteste în fiecare sâmbătă de la începutul lunii decembrie, iar în ultimele săptămâni acestea s-au extins şi la alte 20 de oraşe mai mici sau mai mari.

Sloganul „unul din cinci milioane” a fost ales după ce Vucic a bagatelizat protestele, spunând că nu se va supune nici unei singure solicitări, „chiar dacă ar fi cinci milioane”.

Organizatorii îl acuză pe Vucic că exercită un control asupra mass-media şi cer crearea unui cadru corect pentru alegeri.

Ca preşedinte, Vucic nu are decât câteva puteri formale, dar controlează mass-media şi economia prin formaţiunea sa, Partidul Progresiv, care domină Parlamentul.

„Nu vrem să fim parte la o democraţie de faţadă şi să oferim legitimitate unui regim totalitar care înăbuşă orice opoziţie şi îi tratează pe rivalii politici ca inamici ai statului”, a precizat SZS.

Alianţa pentru Serbia regrupează 24 de partide şi mişcări din diferite părţi ale spectrului politic.

Organizatorii mișcării protestatare, care atrage în mod regulat mulţimi de până la 20.000 de persoane, au refuzat până acum să se alinieze vreunui partid, nici măcar SZS.

Protestatarii susţin că majoritatea politicienilor de opoziţie au guvernat înainte ca Vucic să ajungă la putere în 2012 şi că au eşuat în a implementa reforme pentru a preveni abuzurile şi corupţia în guvern.

Aleksandar Vucic, fost premier al Serbiei, a fost ales președinte încă din primul tur de scrutin la alegerile din aprilie 2017.

 

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele