Comitetul Executiv al PSD a decis ca preşedintele PSD şi secretarul general al partidului să fie aleşi la Congres, iar în acest sens vor fi modificate două articole din statut. O altă decizie a CEx a fost începerea strângerii de semnături pentru candidatul la prezidenţiale din data de 11 august.
De asemenea, în ședința CEx al PSD s-a decis ca alegerile pentru funcțiile de conducere să fie într-un singur tur de scrutin – cine ia cele mai multe voturi, chiar dacă nu obține 50% plus unul. Dăncilă a motivat că, astfel, nicio funcție nu va face obiectul unor înțelegeri ulterioare.
Dăncilă a făcut declarații și a anunțat ce decizii s-au luat
„Prima decizie e referitoare la comisar intermediar. Corina Crețu a obținut mandatul de europarlamentar. O posibilitate era să nu numim un comisar intermediar, a doua era să numim un comisar intermediar. Am supus la vot opțiunea, am avut unanimitate și am venit cu propunerea în eventualitatea acceptării de Comisia Europeană: Mircea Pașcu. Am considerat că e un om cu experiență, fost europarlamentar, vicepreședinte al Parlamentului European.
Al doilea punct: vicepremier interimar, portofoliul lui Viorel Ștefan. Până la jumătatea lunii iulie vom veni cu propuneri pentru cele două posturi de vicepremieri. Am supus la vot ca portofoliul să fie deținut de Eugen Teodorovici
Al treilea punct e referitor la congres, modificările de făcut în statut, modul de desfășurare a congresului și am validat candidaturile pe cele trei funcții votate mâine. La președinte sunt înscrise patru persoane, toate validate de CEx. Pentru președinte executiv s-au înscris inițial patru persoane, Eugen Teodorovici s-a retras. Pentru secretar general, Marius Dunca s-a retras. La președinte am mai avut două candidaturi care nu îndeplinesc condițiile.
Am încredere că vor fi aleși cei care cred că au credibilitate și că vor putea contribui la succesul în alegerile următoare.
Citește și Clotilde Armand publică lista beizadelelor: copiii liderilor PSD, angajați pe bani grei la stat
Votul se va face exact cum se procedează la alegeri, pe bază de buletin, de tabel, ca să nu existe nici un semn de întrebare. Acest congres trebuie să fie despre reforma partidului, ce am realizat și ce nu, unde am greșit, despre programul politic al partidului. Nu trebuie să fie un congres despre o persoană sau alta.
Vom face sondaj cu toți colegii care vor să participe, vom vedea cine e mai bine plasat și vom veni cu candidatul pe care îl vom valida fie la finalul lunii iulie, fie la începutul lunii august”, a declarat Viorica Dăncilă.
Comitetul Executiv Naţional al PSD s-a reunit vineri pentru a valida candidaturile depuse pentru conducerea partidului, dar şi pentru a stabili agenda Congresului extraordinar, care urmează să aibă loc sâmbătă.
CExN a analizat și validat candidaturile celor care s-au înscris în cursa pentru funcţiile de conducere din PSD: preşedinte, preşedinte executiv şi secretar general.
Lista candidaților înscriși pentru funcții de conducere din PSD
Pentru funcția de președinte al PSD vor candida Viorica Dăncilă, Liviu Pleşoianu, Şerban Nicolae și Ecaterina Andronescu.
Pentru funcția de secretar general al PSD s-au înscris în cursă Mihai Fifor, Codrin Ștefănescu, Felix Stroe, Gabriel Petrea, Robert Cazanciuc, Cătălin Stochiţă şi Rodica Nassar.
Pentru funcția e președinte executiv al PSD candidează Daniel Suciu, Daniel Florea şi Sorin Bota.
Baronii, păreri divergente
Paul Stănescu a declarat că social-democrații organizației PSD Olt vor vota conform propriei conștiințe.
„Sigur, asta e democrația, votul majoritar, trebuie să îl ducem la capăt. Așa cum știți, mâine (sâmbătă – n.r.) e Congres. Eu voi fi prezent, dar nu votez. Iar colegii mei de la Olt votează cum le dictează propria conștiință. Nu vorbesc despre nicio regulă, nu votez”, a afirmat Paul Stănescu.
Citește și Eurodeputatul Ramona Mănescu a demisionat din PNL și se înscrie în ALDE
Oprișan a dezminţit informaţiile din spaţiul public conform cărora Viorica dăncilă i-ar fi cerut să facă un pas în spate: „Astea sunt poveşti de adormit copiii”.
„Presa a speculat cel puţin o informaţie falsă, că mi-a cerut Viorica Dăncilă să fac un pas înapoi, că am o faţă mai veche şi că aş fi baron. Astea sunt poveşti de adormit copiii.
Sunt vicepreşedinte al PSD, am făcut multe lucruri bune, mai ales pentru oamenii din Vrancea”, a spus Președintele PSD Vrancea.
Dumitru Buzatu a declarat, întrebat dacă în PSD e democrație, că în partid democrație este „în unele puncte chiar excesivă”, în condițiile în care au apărut candidați pentru funcțiile de conducere ale formațiunii pe care nu îi cunoaște deloc.
„E democrație în unele puncte chiar excesivă, din moment ce sunt candidați pe care nici eu nu îi cunosc, deși sunt membru de la inființarea acestui partid”, a afirmat președintele PSD Vaslui.