Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite luni în şedinţă comună, au examinat avizele elaborate de comisiile parlamentare permanente de specialitate în urma audierii candidaţilor propuşi la funcţiile de ministru de prim-ministrul desemnat, Florin Cîţu.
„Având în vedere faptul că 7 dintre candidaţii la funcţia de ministru au primit aviz negativ, Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au stabilit să vă solicite să nominalizaţi alte persoane pentru funcţia de ministru în locul candidaţilor de ministru care au primit avize negative la audierile în faţa comisiilor de specialitate ale Parlamentului. Cu atât mai mult, în contextul actual al evoluţiei răspândirii coronavirusului (COVID – 19) aveţi obligaţia faţă de români să desemnaţi un ministru al sănătăţii care să lucreze 24 de ore din 24 în interesul populaţiei şi nu în interesul firmelor private, aşa cum a demonstrat până acum”, se arată în solicitarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului.
Ei îşi exprimă speranţa că premierul desemnat va da curs solicitării. „Avem speranţa că veţi transmite cu celeritate noile propuneri, în spiritul principiului colaborării loiale dintre autorităţi, astfel încât Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului să poată stabili data şedinţei comune pentru învestire, în interiorul termenului de 15 zile prevăzut de art. 87 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, până la data de 13 martie 2020. Această hotărâre a avut la bază decizia Curţii Constituţionale a României nr. 356/2007 prin care a fost soluţionat un conflict juridic de natură constituţională dintre Preşedintele României şi Guvernul de la acea vreme”, se explică în documentul citat.
Votul pentru investire: joi
Şedinţa Parlamentului privind învestirea Guvernului Cîţu va avea loc joi, de la ora 16.00, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.
Citește și Ciolacu: nominaizarea lui Florin Cîţu este ”o glumă”
În 28 februarie, premierul desemnat, Florin Cîţu, a depus, la Parlament, lista Cabinetului şi programul de guvernare. Singura modificare în componenţa Guvernului Cîţu faţă de cel anterior, al lui Ludovic Orban, este propunerea lui Lucian Heiuş pentru portofoliul Finanţelor.
Miniştrii propuşi au fost audiaţi săptămâna trecută în comisiile parlamentare de specialitate, nouă dintre ei primind aviz pozitiv, ceilalţi şapte fiind avizaţi negativ de deputaţi şi senatori. Avizul comisiilor este consultativ.
Conform prevederilor regulamentare, programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţă comună.