Proiecţia filmului „Soldaţii. Poveste din Ferentari” de la Cinema Muzeul Ţăranului a fost întreruptă, joi seară, de mai multe persoane. Duminică seara filmul „120 de bătăi pe minut” a fost întrerupt tot la cinematograful muzeului. În ambele cazuri a fost nevoie de intervenția poliției.
”Am venit să apărăm ţăranul român”, a declarat unul dintre membrii grupului organizat, care poartă numele de Frăţia Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruinţă. Trebuie precizat că ambele pelicule sunt acuzate, de către membrii grupului de presiune, că fac „propagandă homosexuală”.
Ada Solomon,producător şi distribuitor al filmului „Soldaţii. Poveste din Ferentari”, a declarat: „Pentru mine e o falsă problemă. În primul rând, lucrurile sunt judecate în necunoştinţă de cauză. Pentru mine, «Soldaţii. Poveste din Ferentari» e un film care vorbeşte despre singurătate, despre nevoia unui cămin, despre nevoia unei familii, a unei comunităţi, despre sărăcie şi care, dincolo de asta, e şi o poveste de iubire între doi bărbaţi. Este o poveste de iubire care nu are nimic exhibiţionist, nimic explicit. Filmul ăsta nu are o scenă de sărut în maniera clasică a unui film american. Aşa că e o falsă problemă. Mi se pare că a face un film care e la limita documentarului şi a lansa o dezbatere în spaţiul public pe subiectul comunităţii dintr-un cartier marginal este foarte important. Mi se pare de domeniul fantasticului ca un spectacol să trebuiască să fie apărat de forţele de ordine. Mi se pare extraordinar că forţele de ordine protejează libertatea de expresie, iar pentru mine, dacă e ceva ce consider că s-a câştigat în decembrie 1989 fundamental este această libertate de expresie de care avem nevoie”.