Președintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret privind organizarea în acest an a unui concurs muzical internațional, denumit ‘Intervision’, după ce Rusia a fost exclusă de la Eurovision din cauza ofensivei sale militare în Ucraina, informează AFP.
Un concurs care purta acest nume a fost deja organizat în epoca sovietică între țările aliate ale fostei U.R.S.S. După destrămarea acesteia din urmă, Rusia a încercat de mai multe ori să reînvie acest format.
Potrivit decretului semnat de Vladimir Putin, noul concurs muzical alternativ, denumit ‘Intervidenie’ în limba rusă, ar trebui să se desfășoare la Moscova cu scopul de ‘a dezvolta cooperarea culturală și umanitară internațională’. Viceprim-ministrul rus Dmitri Cernîșenko a fost numit la conducerea comitetului de organizare.
Anul trecut, reprezentantul special al președintelui rus pentru cooperare culturală, Mihail Șvidkoi, a estimat că acest concurs va avea loc în septembrie 2025 și că ‘aproape 20 de țări’ sunt pregătite să participe, inclusiv membri din BRICS, o organizație care reunește țări emergente, cum ar fi China, India și Brazilia, precum și din Comunitatea Statelor Independente, care reunește țări din fosta U.R.S.S. ce au rămas apropiate de politica Moscovei.
Decretul semnat la Kremlin nu precizează data la care va avea loc concursul.