Putin a transmis Parlamentului de la Moscova propunerile sale de amendare a Constituţiei

Radulescu Cosmin

Preşedintele rus Vladimir Putin a depus luni la parlament propunerile sale de amendare a Constituţiei, la mai puţin de o săptămână de la anunţul său surpriză privind o reformă a sistemului politic, transmite AFP, preluată de Agerpres.

 

Proiectul de lege, publicat pe site-ul Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului), propune o serie de măsuri, printre care întărirea rolului parlamentului în numirea prim-ministrului şi limitarea mandatelor prezidenţiale la două, în loc de două succesive.

O altă prevedere este înfiinţarea de către preşedinte a unui Consiliu de Stat, însărcinat cu ‘stabilirea principalelor orientări de politică internă şi externă ale Federaţiei Ruse’

 

- Publicitate -

Săptămâna trecută, Vladimir Putin a provocat o surpriză generală anunţând, în discursul său anual către parlament, o revizuire a Constituţiei, anunţ ce a fost urmat de demisia premierului Dmitri Medvedev şi a guvernului.

Această reformă a relansat speculaţiile cu privire la viitorul său politic după încheierea mandatului actual, în 2024, la finalul căruia, în baza prevederilor actuale, nu are dreptul de a candida pentru încă un mandat.

Reforma prezentată luni pare să excludă orice revenire a lui Putin la Kremlin după o paranteză de exercitare a altor funcţii, aşa cum s-a întâmplat între 2008 şi 2012, când a fost prim-ministru după două mandate prezidenţiale succesive.

Chiar dacă Putin nu s-a referit niciodată în mod direct la viitorul său după 2024 şi nici nu a desemnat un succesor, observatorii vieţii politice din Rusia sunt de părere că actualul preşedinte va încerca să-şi păstreze influenţa.

Unii cred că Putin s-ar putea poziţiona ca arbitru suprem deasupra scenei politice, într-un post anume creat, aşa cum a procedat Nursultan Nazarbaiev în Kazahstan, devenit în 2019 un fel de ‘părinte al naţiunii’, lăsând în locul său la preşedinţie un fidel.

- Publicitate -

‘Putin vrea să fie conducătorul pe viaţă al ţării’, a acuzat luni Aleksei Navalnîi, principalul său opozant, într-un articol pe reţelele sociale. ‘Este o uzurpare a puterii, iată ce se întâmplă, şi trebuie combătută’, a mai scris Navalnîi.

Citește și: Cum ar putea Putin să rămână la putere după 2024?

Distribuie articol: