Raluca Prună dezvăluie cum pe vremea când era ministru al justiției, deputatul Florin Iordache pleda pentru amnistie și grațiere

0

Fostul ministru al Justiţiei Raluca Prună aminteşte că, în decembrie 2015, când era la începutul mandatului său, deputatul Florin Iordache spunea că vrea să discute cu ea pentru a promova un act de clemenţă, de graţiere şi de amnistie, însă ea a respins această idee. “Aceasta este o temă recurentă pentru guvernarea ALDE-PSD. Au încercat cu OUG 13 anul trecut, n-au reuşit şi de atunci au devenit un pic mai subtili”, spune Prună.

Raluca Prună a declarat, la RFI, că “aceasta este o temă care bântuie PSD-ul”.

“O să aduc aminte de ceva ce am trăit eu în mandatul meu, cred că eram în prima săptămână de mandat, în decembrie 2015, şi Avocatul Poporului şi-a prezentat la Palatul Parlamentului raportul anual şi acolo deja, în acel raport, se pleda pentru un act din acesta de clemenţă, de graţiere şi de amnistie. La masă era domnul Iordache, care era la acel moment deputat şi care asta şi spunea, o să încercăm să vorbim cu doamna ministru, să promovăm un asemenea act. Bun, eu am respins de atunci din start ideea că un asemenea act s-ar putea da în mandatul meu. Aceasta este o temă recurentă pentru guvernarea ALDE-PSD. Au încercat cu OUG 13 anul trecut, n-au reuşit şi de atunci au devenit un pic mai subtili”, a afirmat Prună, potrivit news.ro.

Imagini-SURPRIZĂ cu vila ‘UMBREI’ lui Klaus Iohannis! Cum arată ‘PALATUL’ prădat de hoți

Fostul ministru al Justiţiei a susţinut că “graţierea şi amnistia n-ar trebui date prin Ordonanţă de Urgenţă, ele trebuie întotdeauna să fie însoţite de un studiu de impact asupra societăţii şi să fie justificate, ce anume justifică un asemenea act de clemenţă, aşteaptă societatea acest lucru?”.

“Eu cred că la acest moment politic ar fi greşit din start (să fie adoptate amnistia şi graţierea – n.r.), nici nu ar trebui să se vorbească despre acest lucru”, a mai spus Prună.

Declaraţiile liderilor PSD şi ale membrilor Guvernului pe tema amnistiei şi graţierii sunt contradictorii, mergând de la solicitarea expresă a unui act normativ pe acest subiect, la asigurări că acesta va fi emis într-un final şi până la posibilitatea clemenţei invocată la un moment dat de ministrul Justiţiei, asociată însă cu negarea unor discuţii pe acest subiect, şi până la cea mai recentă a declaraţie a premierului Viorica Dăncilă, care a negat că ar avea pe masă “aşa ceva”.

Citește și Toader anunță că a redactat sesizarea la CCR în legătură cu refuzul lui Iohannis de a numi miniștrii PSD

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele