Unitatea 1 de la centrala nucleară din Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Naţional marţi seara, ora 21:31, după finalizarea lucrărilor de remediere, a anunţat producătorul de energie Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), care operează centrala nucleară din Cernavodă.
Reactorul 1 a fost oprit controlat în dimineaţa zilei de 18 septembrie în vederea efectuării unor lucrări de reparaţie a unor neetanşeităţi (”scurgere minoră de agent de răcire”) din sistemul primar de transfer al căldurii al reactorului Unităţii 1. ”Conform procedurilor specifice ale CNE Cernavodă, efectuarea lucrărilor de remediere se poate realiza numai cu Unitatea în stare oprită. Oprirea controlată nu a avut impact asupra securităţii nucleare, personalului, populaţiei şi mediului înconjurător, lucrările de remediere fiind realizate în conformitate cu procedurile aplicabile în astfel de situaţii”, se arată într-un comunicat al companiei.Compania a realizat în primul semestru al anului un profit net de 290,66 milioane lei, mai mare cu 59,4% faţă de perioada similară a anului trecut.
Citește și: Democrații încep demersurile punerii sub acuzare a președintelui Donald Trump