Continentul de la Antipozi a egalat joi cea mai fierbinte zi din istoria sa, după ce un oraş de coastă a înregistrat o temperatură de 50,7 grade Celsius, anunță BBC.
Valoarea termică atinsă în Onslow – Australia de Vest, a egalat un record stabilit în 1962, în Australia de Sud. Însă acest record ar putea fi doborât în Onslow şi zonele învecinate, pentru că temperaturile vor creşte uşor în cursul zilei de vineri.
Acest val de temperaturi extreme vine după ce Australia de Vest a raportat luna trecută incendii de vegetaţie de mari proporţii. De exemplu, un incendiu în apropiere de Margaret River a mistuit peste 6.000 de hectare de teren agricol și forestier.
Conform presei locale, temperatura medie în Onslow în această perioadă a anului este de 36,5 grade Celsius.
Un oficial al Biroului de Meteorologie, Luke Huntington, a declarat că o acumulare de aer cald în regiune a fost cauzată de lipsa furtunilor. El recomandă ca oamenii să aibă „grijă sporită să rămână în interior cu aer condiţionat sau, dacă trebuie să fie în aer liber, să stea la umbră şi să se menţină hidrataţi”.
Trebuie spus că recordul de căldură vine la doar câteva zile după ce un raport al sistemului de sateliţi al UE a confirmat că ultimii şapte ani au fost cei mai călduroşi din istoria cunoscută a planetei.
La nivel global, valurile de căldură sunt din ce în ce mai probabile şi mai extreme din cauza schimbărilor climatice provocate de omenire.