Rectorul UBB, despre situația din învățământ: „Grevele se fac să genereze probleme, altfel nu poți mobiliza autoritățile să te asculte”

0
- Reclama -

Greva generală din educație continuă pentru a treia săptămână consecutiv. Rectorul UBB, Daniel David, apreciază că acțiunile cadrelor didactice au menirea de a mobiliza autoritățile pentru remedierea deficiențelor din învățământ.

Greva din învățământ continuă, fiind susținută de 86,93% din totalul membrilor care au semnat referendumul pentru declararea grevei.

Profesorul Daniel David, rector al Universității Babeș-Bolyai, s-a referit la demersul cadrelor didactice și a apreciat că detensionarea situației ține de priceperea autorităților de a remedia neajunsurile din sistemul românesc de educație.

Astfel, potrivit lui David, menirea unei greve este de a genera probleme, iar punctul în care a ajuns criza din educație vizează deja sfera psihologiei.

- Reclama -

Continuarea în Monitorulcj.ro

Citește și: VIDEO Câte ore muncește, de fapt, un profesor și cât câștigă

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Universitatea Babeș-Bolyai / Facebook)

- Reclamă -