Relația utilizatorilor urbani de internet cu criptomonedele

0

 

Peste jumătate (57%) dintre românii din mediul urban au auzit de criptomonede, cele mai cunoscute fiind Bitcoin (54%), Bitcoin Cash (19%), Ethereum (11%), Litecoin (10%) și Ethereum Classic (7%), arată un studiu realizat de compania iSense Solutions.

De asemenea, 17% dintre românii din mediul urban intenționează să cumpere criptomonede în următoarele 12 luni, iar 30% cred că monedele virtuale reprezintă viitorul mijloacelor de plată. De fapt, criptomonedele sunt mai puîin importante, majoritatea sunt niște șarlatanii. Tehnologia, însă, blockchain-ul e pur și simplu un mod mai bun de a utiliza banii.

„Dezvoltarea accelerată a mediului digital împinge tot mai mult limitele în aproape orice domeniu, astfel că nu este surprinzătoare popularitatea din ce în ce mai mare a unui instrument de plată care nu cunoaște constrângeri geografice. Studiul nostru confirmă că românii au început să se familiarizeze cu termenul de criptomonede, își doresc să fie în pas cu noile tendințe și să profite de oportunitățile generate de noile tehnologii. Criptomonedele rămân însă un subiect sensibil în contextul unui grad foarte scăzut de reglementare a acestei piețe. De aceea, orice comunicare în această direcție trebuie să aibă la bază eforturi semnificative de educare și informare corectă a consumatorilor”,  afirmă Traian Năstase, Managing Partner, iSense Solutions.

Cine e interesat de criptomonede

Doar 8% dintre românii utilizatori de internet din mediul urban au cumpărat criptomonede în ultimele 12 luni. Bitcoin este cea mai populară monedă digitală și atunci când vine vorba de achiziții – 7% dintre românii din mediul urban au achiziționat un Bitcoin în ultimele 12 luni, iar 14% intenționează să cumpere unul în următoarele 12 luni, în timp ce 1% vor să cumpere Ethereum iar 2% – Ethereum Classic, Bitcoin Cash sau Litecoin.

În ceea ce priveşte utilizarea criptomonedelor, 35% dintre românii care au auzit de ele au încredere în acestea, în timp ce 44% ar dori să poată plăti cu acest tip de monede.

Persoanele sub 40 de ani sunt mai entuziasmate cu privire la criptomonede. Astfel, 61% (vs. 52% din total) dintre tinerii familiarizați cu acest termen sunt de părere că monedele digitale reprezintă viitorul, 44% (vs. 35% din total) au încredere în ele și 50% (vs. 44%) și-ar dori să poată plăti prin intermediul lor.

Mai mult decât atât, 22% dintre cei sub 40 de ani din mediul urban (vs. 17% din total) intenționează să cumpere cel puțin o criptomonedă în următoarele 12 luni.

Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions pe un eșantion de 500 de respondenți din mediul urban, membri ai Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18-65 de ani din mediul urban din România. Grad de eroare =/-4.38% la un nivel de încredere de 95%.

Sursa: Relația utilizatorilor urbani de internet cu criptomonedele

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele