PPT Preţuri Pentru Tine, cel mai mare retailer românesc de îmbrăcăminte și încălțăminte, atacă piețele externe pentru extinderea regională. Compania a intrat deja de patru ani în Republica Moldova și de un an în Bulgaria, iar în perioada următoare intenționează să se extindă în Serbia, Bosnia, Muntenegru, Albania, Ucraina și Georgia, urmând modelul concentric de expansiune în regiune.
PPT Preţuri Pentru Tine, o afacere antreprenorială fondată în 2006, a ajuns după cei 11 ani de activitate la o cifră de afaceri de 50 milioane euro anul acesta, în ușoară creștere față de 2016. Planul de creștere se bazează pe extinderea regională în Europa Centrală și de Est, după ce și-a consolidat prezența pe piețele din România, Republica Moldova și Bulgaria, unde deține peste 180 de magazine.
În cursul ultimilor doi ani, compania a trecut de la modelul antreprenorial la cel corporatist, perioadă în care au fost inaugurate 15 magazine în România, patru magazine în Republica Moldova și 11 magazine în Bulgaria, numărul total de puncte de vânzare fiind în prezent de 140 în Romania și 30 în afara graniței.
Extinderea se reia anul viitor
Extinderea regională va fi reluată în cea de-a doua jumătate a anului viitor, prin aplicarea modelului de succes al vânzării produselor de îmbrăcăminte și încălțăminte la prețuri accesibile pentru majoritatea populației, și în Serbia, Bosnia, Muntenegru, Albania, Ucraina și Georgia.
„Compania este pregătită pentru intrarea pe piețele învecinate, unde am identificat o pătură de consumatori cu aceleași caracteristici ca în România. Avem peste 30 de furnizori strategici din străinătate și suntem în proces de dezvoltare a rețelei de furnizori locali și extindere a gamei sortimentare. Strategia de expansiune presupune abordarea ambelor segmente, atât magazinul de proximitate, cât și comerțul modern, în orașele medii și mari”, spune Andrada Verdeș, Group CEO.
Până la finalul anului 2017, rețeaua PPT va număra 144 de magazine în România, 29 în Republica Moldova și 14 în Bulgaria. Pentru următorii trei ani, în geografiile existente deja sunt planificate minim 25 de inaugurări de noi magazine anual, dintre care în România cel puţin jumatate.
„Ne bucurăm de clienți foarte stabili, care se reîntorc de mai multe ori lunar în magazinele noastre, fiind obișnuiți cu sortimentația variată de îmbrăcăminte și încălțăminte de zi cu zi, pentru femei, bărbați și copii, și cu prețurile extrem de accesibile tuturor”, arată Ana Maria Stan, Group Marketing Director.
Sursa: Rețeaua PPT „Prețuri Pentru Tine” se extinde în țările din regiunea Adriaticii