RISE Project deconspiră jaful din banii publici, banii României. Autori: politicieni corupți

0

Jaful din bani publici e sport pentru politicienii corupți și rețelele de crimă organizată. La RISE Project am investigat de-a lungul anilor numeroase scheme de corupție și am ajuns la concluzia că hoția este repetitivă, că se desfășoară în anumite tipare care, odată identificate, ne permit să găsim și mai multe cazuri similare de furt. E un joc de șah în care deschiderea este întotdeauna aceeași: statul pune pe eșichier fonduri publice pentru dezvoltare iar politicianul corupt pregătește formația de atac — firme offshore, interpuși, conturi bancare în afara țării.

Mai mult, între cei corupți are loc un permanent schimb de know-how astfel că aceleași rețete de jaf sunt aplicate oraș după oraș, județ după județ și regiune după regiune. Repetabilitatea este vulnerabilitate în acest caz fiindcă investigatorii pot identifica și urmări cazurile de corupție cu relativă ușurință. Proiectul nostru își propune să limiteze terenul de joacă al hoților și să ofere cititorilor noștri posibilitatea de a se implica în procesul de investigație. Suntem puțini, este multă corupție și avem nevoie de dumneavoastră.

Unul dintre principalii vectori ai furtului masiv din banul public este compania cu acțiuni la purtător. Sunt câteva  sute  la nivelul întregii țări.

Spre deosebire de SRL-urile sau societățile pe acțiuni normale, acestea sunt firme cu stăpâni neștiuți. Numele proprietarilor sunt trecute pe bucăți de hârtie, așa-zisele certificate de acțiuni, care nu sunt înregistrate în nicio bază de date publică. Doar cel care are hârtia în buzunar știe că este stăpânul firmei și că are dividende de încasat. Un bun exemplu este de acum celebra companie Tel Drum, firmă de ale cărei afaceri a beneficiat familia lui Liviu Dragnea și camarila sa din Teleorman.

Peste 1 miliard de euro din taxele românilor, dar și din ale altor cetățeni europeni au intrat în conturile companiilor cu acțiuni la purtător în România. Din acești bani nu s-au construit spitale, autostrăzi sau școli. O parte a finanțat însă corupția la nivel înalt.

RISE Project a identificat problema, a izolat tiparul de corupție și a creat o bază de date care indică dimensiunea națională a pagubei. I-am spus Rețete de Corupție pentru că devalizarea bugetului public cu ajutorul companiilor cu acțiuni la purtător este una dintre rețetele consacrate pentru sifonarea banului public.

Ingredientele și modul de preparare sunt simple: se înființează o firmă cu acțiuni la purtător, se câștigă licitații pentru lucrări de infrastructură alimentate cu fonduri publice și mai apoi se muncește cât mai puțin, cu materiale cât mai ieftine pentru ca banii nemunciți să ajungă în conturile stăpânilor ascunși sau, eventual, să fie investiți în proprietăți din Brazilia.

Această rețetă n-ar trebui să mai existe, pentru că o directivă europeană obligă țările UE să interzică companiile cu acțiuni la purtător. Directiva a IV-a privind combaterea spălării banilor a fost adoptată de Parlamentul și Consiliul Uniunii Europene pe 5 iunie 2015 și trebuia aplicată în România până cel târziu pe 26 iunie 2017. În momentul de față, legea care traduce și adaptează în românește directiva zace însă în fișetele parlamentarilor. Anul trecut, o primă formă a ei interzicea emiterea de acțiuni la purtător, iar firmele care încă aveau astfel de acțiuni erau obligate să declare cine le deține cu adevărat. Acestă prevedere nu a devenit obligatorie pentru că legea se plimbă prin comisii parlamentare. În schimb, companiile cu acțiuni la purtător încasează încă fără probleme banii proveniți din fonduri publice.

Citește și Revoltător! Florin Iordache, ministrul Justiției și familia sa sunt abonați la bani (mulți) publici?

Puteți să le urmăriți contractele accesând Baza de date “Rețete de Corupție”: cpr.riseproject.ro

Cum am început?

În urmă cu trei ani, am aflat dintr-o știre că în casa lui Remus Truică, fost șef de cabinet al lui Adrian Năstase, fost prim-ministru condamnat la pușcărie, au fost găsite acțiunile la purtător ale unei companii care s-a hrănit ani de zile cu contracte publice. Modul de funcționare al acestor companii nu era dezbătut și nici nu exista o evaluare a lor în raport cu bugetul public. Am făcut-o noi începând cu 2016, într-o serie de investigații. De aici am dedus un element recurent. Aceste companii sunt folosite intens pentru a accesa pușculița statului, adică banii din taxele noastre. În unele cazuri, ele au legătură directă cu politicienii care au puterea sa dirijeze conductele de bani publici.

Următorul pas logic a fost să recompunem poza integrală. Așa s-a născut prima bază de date din cadrul platformei #RețeteDeCorupție, unde ne dorim ca în viitor să construim alte baze de date cu ajutorul căror să facem investigațiile accesibile comunității RISE Project.

Ce conține?

Am depozitat în baza de date: lista tuturor companiilor cu acțiuni la purtător, toate contractele pe care le-au câștigat (finanțate cu bani din bugetul național sau cel european), toate procesele din instanțe și toate datoriile către ANAF. Am legat zeci de mii de pagini de Excel-uri și am aflat factura publică: peste 400 de companii au încasat 1 miliard de euro din bani publici. O parte a venit de la Comisia Europeană sub forma unor proiecte esențiale: construcții de șosele, spitale, școli sau agricultură. Câștigătorii? Topul este condus de companiile camarilei politice.

Ce am găsit la prima vedere?

Am realizat un top al companiilor în funcție de valoarea totală a contractelor cu statul. Pe locul cinci se clasează compania Euroconstruct Consulting S.A. A primit de la stat, singură sau afiliată cu alte societăți, 75 milioane euro. O investigație TV din 2010 a scos la lumină conexiunile politice ale companiei care, la câteva luni de la înființare, a primit două contracte pentru întreținerea șoselelor din Constanța și Tulcea.

Locul patru în top îl ocupă Italo Convest cu un total de 78 de milioane euro. În 2012 compania cu beneficiarii reali ascunși a împușcat un contract imens de 340 de milioane de lei (72 milioane euro) pentru renovarea școlilor din Sectorul 6. Compania a fost implicată în anii 2000 într-un dosar de corupție legat de fraudarea unor fonduri europene de la Ministerul Dezvoltării. În 2009 compania a fost obligată de judecători să plătească un prejudiciu de aproape 40.000 de euro.

Cu 104 de milioane de euro din contracte publice, Athenaeum Construct se clasează pe podiumul companiilor cu acțiuni la purtător. În zece ani a câștigat 79 de contracte, cele mai mari fiind cu Primaria Sectorului 1 și Universitatea Politehnică din București. Compania este acuzată de procurorii de evaziune fiscală și spălare de bani.

Vicecampioana contractelor publice este Elcomex. În ultimul deceniu compania a acumulat contracte publice de  peste 333 de milioane euro. În 2016 am publicat o investigație în care arăta că cele mai multe contracte le-a obținut de la societatea de stat Nuclearelectrica. Investigația RISE a descoperit atunci și că soția unuia dintre fondatorii companiei era directoare în cadrul Centralei Nucleare Cernavodă cu care Elcomex semnase un contract de 78.000 de euro.

Investigațiile RISE Project au arătat că Tel Drum a fost controlată de Liviu Dragnea.

Campioana absolută este Tel Drum care a beneficiat de contracte publice de 450 de milioane de euro. Controlată de prietenii președintelui PSD, Liviu Dragnea, Tel Drum a funcționat în regim de companie cu acțiuni la purtător până anul trecut. Investigațiile noastre au arătat că parte din banii publici au ajuns chiar la familia Dragnea. Unul dintre beneficiarii direcți fiind Valentin Ștefan Dragnea, fiul politicianului ajuns după gratii. În 2017, fiul fostului șef al PSD a decis să treacă una dintre firmele pe care le controla din acțiuni nominative (unde acționarul era cunoscut cu nume și prenume n.red.) pe acțiuni la purtător. Este vorba de compania care administra ferma de porci din localitatea Salcia din județul Teleorman. Acestă fermă a fost unul dintre canalurile de drenare a banilor obținuți de Tel Drum.

De ce facem baza de date publică și cum vă puteți implica?

La RISE Project  am realizat că nu putem investiga toate cazurile de corupție pe care le identificăm sau care ne sunt semnalate de către cititori. Firmele cu acțiuni la purtător sunt un bun exemplu. Am investigat Tel Drum și alte câteva firme de acest tip însă, în total, sunt sute de firme cu acțiuni la purtător și multe dintre ele s-au hrănit din  bani publici. Nu avem cum să le anchetăm pe toate. Stă însă în puterea noastră să identificăm aceste potențiale cazuri de mare corupție și să le oferim celor interesați în continuarea acestor anchete un punct de plecare și o rețetă de  investigație.

mai multe pe Riseproject.ro

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele