România – Cehia, 2-2. Încă se poate!

Stefan Alexiu

În Fed Cup, România şi Cehia se află la egalitate, scor 2-2, după ce Mihaela Buzărnescu, numărul 29 mondial, a pierdut în faţa Katerinei Siniakova (44 WTA), scor 4-6, 2-6, în ultima partidă de simplu a întâlnirii din sferturile de finală ale Grupei Mondiale care se desfăşoară la Ostrava.

Buzărnescu a cedat acest meci într-o oră şi 26 de minute.

Jucătoarea română a început partida foarte încrezătoare şi s-a distanţat rapid la 3-0 în primul set. A urmat însă o cădere în jocul ei, iar Siniakova a profitat la maximum, reuşind două break-uri consecutive şi impunându-se în cele din urmă cu 6-4.

În setul al doilea serviciul a continuat să fie punctul slab al jucătoarei române care s-a văzut condusă cu 3-1 şi apoi 5-2. După 36 de minute, Katerina Siniakova s-a impus cu 6-2 şi a trimis întâlnirea Cehia – România în partida decisivă de dublu.

- Publicitate -

În această întâlnire, Buzărnescu a reuşit doar 7 lovituri câştigătoare, a făcut 21 de greşeli neforţate şi 7 duble greşeli, fără să realizeze niciun as. De partea celalaltă, statistica jucătoarei din Cehia a fost următoarea: 3 aşi, 13 lovituri câştigătoare, 26 greşeli neforţate şi 2 duble greşeli. Cel mai rapid serviciu al jucătoarei române a fost de 171 km/h, în timp ce al Katerinei Siniakova a fost de 177 km/h.

Citește și interviul exclusiv Informateca.ro Mihaela Buzărnescu: Sper ca în curând să pot ajunge în Top 50

m Buzărnescu-tenis

În partidele de sâmbătă, Karolina Pliskova a învins-o pe Mihaela Buzărnescu cu 6-1, 6-4, iar Simona Halep a dispus cu 6-4, 6-0 de Katerina Siniakova. Duminică, Simona Halep a trecut în trei seturi, 6-4, 5-7, 6-4, de Karolina Pliskova.

Meciul de dublu va opune perechile Irina Begu/Monica Niculescu – Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova.

Lotul echipei României de Fed Cup pentru întâlnirea de la sfârşitul săptămânii este format din jucătoarele Simona Halep (numărul 3 WTA), Mihaela Buzărnescu (29 WTA), Irina Camelia Begu (75 WTA), Ana Bogdan (105 WTA) şi Monica Niculescu (106 WTA).

- Publicitate -

Din echipa Cehiei fac parte jucătoarele Karolina Pliskova (5 WTA), Katerina Siniakova (nr. 1 în clasamentul de dublu WTA), Barbora Krejcikova (nr. 2 în clasamentul de dublu WTA) şi Marketa Vondrousova (nr. 72 WTA).

Cehia a câştigat ambele meciuri jucate cu România până acum în Fed Cup, în 1980 în Berlinul de Vest, cu 2-1, în sferturile Grupei Mondiale, şi în 2016, la Cluj-Napoca, scor 3-2, în primul tur al Grupei Mondiale.

Distribuie articol:
Informateca