România exporta peste 200 de MW de electricitate vineri după-amiază, în contextul în care energia eoliană este principala sursă de producţie, potrivit datelor Transelectrica.
Astfel, la ora 14:00, peste graniţă mergeau 244 de MW de energie electrică. Producţia naţională era de 7.357 MW, iar consumul, de 7.113 MW.
De altfel, România a fost exportator de energie pe tot parcursul dimineţii de vineri, în condiţiile în care în această vară importurile au fost preponderente.
Eolienele: produc astăzi peste 27% din curentul consumat de români
Pe primul loc în topul producătorilor se aflau, la ora menţionată, cei din sectorul eolian, cu 1.813 MW (24,6% din total), urmat de hidrocentrale – 1.732 MW (23,5%).
Centrala nucleară de la Cernavodă genera 1.354 MW (18,4%), centralele pe cărbune – 1.065 MW (14,4%), cele pe hidrocarburi – 960 MW (13,5%), panourile fotovoltaice – 960 MW (5%) şi biomasă – 37 MW (0,5%).
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un cod portocaliu şi unul galben, valabile până vineri la ora 23:00, care includ intensificări ale vântului în sud-estul ţării, unde sunt concentrate majoritatea turbinelor eoliene din România.
Păstrează aer curat în casa ta cu un purificator de pe Casoteca.ro