Simona Halep, locul 2 WTA, a învins-o, duminică, la Rouen, cu scorul de 6-7 (6), 6-3, 6-4, pe Caroline Garcia, locul 21 WTA, iar România conduce cu scorul de 2-1 în întâlnirea cu Franţa din semifinalele Cupei Federaţiei.
„A fost o atmosferă incredibilă. Le mulțumesc tuturor pentru susținere. Garcia a jucat extraordinar. Pentru că am luptat, am reușit în sfârșit să câștig.Nu voiam să joc trei ore, dar mă bucur că am reușit să rezist până la final. Cred că mentalul a făcut diferența. Am fost mai puternică la final. Fiecare game contează într-un astfel de meci. Cred că a fost un meci excelent pe zgură.”,a declarat Simona Halep la TV Telekom Sport.
În primul meci al zilei de sâmbătă, Simona Halep, locul 2 WTA, a învins-o, cu scorul de 6-3, 6-1, pe Kristina Mladenovic, numărul 66 mondial. Apoi, Mihaela Buzărnescu, locul 30 WTA, a fost învinsă, cu scorul de 6-3, 6-3, de Caroline Garcia, locul 21 WTA, în al doilea meci al semifinalei FedCup Franţa – România de la Rouen.
Astăziă, va urma partida Kristina Mladenovic, locul 66 WTA – Irina Begu, locul 83 WTA, şi dacă va fi cazul, meciul de dublu Caroline Garcia/Kristina Mladenovic – Irina Begu/Monica Niculescu.
Citește și: Australia a ajuns în finala Cupei Federației