România, la un pas de a fi trimisă în judecată de Comisia Europeană din cauza incapacității de a stopa tăierile ilegale de păduri

Radulescu Cosmin

Comisia Europeană a transmis miercuri României o scrisoare de punere în întârziere, un pas premergător infringementului, acordându-i un termen de o lună pentru a lua măsurile necesare în vederea stopării tăierilor ilegale de păduri.

 

Executivul comunitar cere țării noastre să pună în aplicare în mod corespunzător Regulamentul UE privind lemnul (EUTR), care interzice întreprinderilor din sectorul lemnului să producă și să introducă pe piața UE produse obținute din bușteni recoltați în mod ilegal, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

 

Potrivit sursei citate, autoritățile din România nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii și să aplice sancțiuni corespunzătoare

 

”Inconsecvențele din legislația națională nu permit autorităților române să verifice cantități mari de lemn recoltat ilegal. În plus, Comisia a constatat că autoritățile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, după cum se prevede în Directiva Habitate și în Directiva privind evaluarea strategică de mediu. De asemenea, există deficiențe în ceea ce privește accesul publicului la informațiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor. Comisia a constatat, de asemenea, că unele habitate forestiere protejate au dispărut din cadrul siturilor protejate Natura 2000, ceea ce reprezintă o încălcare a Directivei Habitate și a Directivei privind păsările”, se arată în comunicatul Comisiei.

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Citeste si...  Eurovizion, faza națională, se încheie pe 17 feburarie

Citește și: În pădurile Băneasa, Snagov și Andronache tăierile de lemn vor fi interzise


Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *