Comportamentul turistului român privind vacanţele de vară se schimbă de la un an la altul, astfel că, în prezent,din ce în ce mai mulţi vor să călătorească în grupuri.
”Din ce în ce mai mulţi vor să călătorească în grupuri, mai mici sau mai mari. Se bucură să îşi petreacă vacanţa cu prietenii sau să-şi facă, prin intermediul călătoriilor, noi relaţii de prietenie. Astfel, avem grupuri formate din mai multe familii cu copii, pentru că tot mai mulţi nu vor să fie singuri în călătorii şi vin cu cerinţe de genul: recomandaţi-ne o excursie sau un sejur unde mai merg şi alţi familişti, astfel încât copiii să aiba parteneri de joacă de vârste apropiate. A devenit, astfel, o noutate să îţi alegi vacanţa în funcţie de componenţa grupului”, a declarat, pentru News.ro, Carmen Pavel, preşedintele J’Info Tours.
Ea afirmă că destinaţiile preferate de sejur au rămas la modă Turcia, Grecia, Bulgaria, Spania, Coasta de Azur (Franţa), Cinque Terre (Italia), tot ceea ce înseamnă destinaţii de litoral europene sau apropiate de Europa.
”De asemenea, în creştere este şi numărul clienţilor care doresc vacanţe în circuite exotice, din ce în ce mai interesante şi mai provocatoare, anul acesta fiind foarte solicitata Mongolia. Turiştilor le place ideea să aibă cazări în iurte şi să vadă deşertul, să vadă zona montană, să experimenteze un nou stil de viaţă şi de călătorie”, adaugă ea.
Citeşte şi: Cristi Chivu va antrena tineretul lui Inter Milano