Românii vând lâna cu 6 cenţi/kg, în timp ce nemţii cer 13 euro/mp de izolaţii

0

Printre produsele care au atras atenţia vizitatorilor prezenţi la ediţia din acest an a târgului Indagra s-au numărat izolaţiile din lână, promovate pe piaţa locală de un antreprenor din Bistriţa Năsăud, care vrea să investească anul viitor într-o unitate de producţie care să valorifice lâna oierilor din zonă.

Pentru crescătorii români aceasta ar putea fi o veste mai mult decât bună dacă ne gândim că în prezent marea majoritate nu ştie cum să scape de lână, iar mulţi o aruncă pur şi simplu sau îi dau foc. Cei care au totuşi norocul să livreze lâna la export, chiar şi cu 6 cenţi/kg se consideră mai mult decât norocoşi… Şi aceasta în timp ce în alte ţări, cum ar fi Germania, de exemplu, se scot bani frumoşi de pe urma lânii, izolaţiile din lână se vând cu preţuri care încep de la 13 euro/mp, poate şi pentru că trendul eco este la mare modă în prezent.

În Bistriţa Năsăud sunt localităţi unde lâna pleacă la export cu 60 de centi pe kg, inclusiv transportul, şi vorbim de cazuri norocoase, pentru că cei mai mulţi crescători au aruncat zeci de tone, deoarece nimeni nu vine să le ia lâna nici măcar gratis”, a declarat Mihai Palagi, consilier pe teme de export la Silvania International Prod din Lunca Ilvei (judeţul Bistriţa Năsăud), o firmă specializată în prelucrarea lemnului.

Compania a prezentat la târg un model de izolaţie din lână produsă în Germania, în ideea de a familiariza piaţa locală cu un astfel de produs, pe care vrea să-l producă începând cu anul viitor.

Obiectul nostru de activitate este prelucrarea lemnului. Am adus la targ un sistem inovator de izolatii pe bază de lână, pe care le-am folosit si în cadrul proiectelor noastre. Încercăm să venim în sprijinul crescătorilor de ovine şi să le arătăm ce se poate face din lână. Vrem să cumpărăm lână de la ei şi să le oferim un preţ corect. Din păcate, la noi nu este nicio fabrică care să prelucreze această lână, sperăm ca anul viitor să realizăm prima fabrică la Bistriţa, iar între timp încercăm să promovăm acest produs”, a mai spus Palagi.

În prezent, principalele ţări unde se produc izolaţii din lână sunt Germania, Austria şi Elveţia, iar preţurile de vânzare pe piaţă pornesc de la 13 euro/mp la grosimi de 60 mm şi ajung până la 27-29 euro-mp la grosimi mai mari.

(0 vizualizari)

Post-ul Românii vând lâna cu 6 cenţi/kg, în timp ce nemţii cer 13 euro/mp de izolaţii apare prima dată în AgroTeca.


Sursa: Românii vând lâna cu 6 cenţi/kg, în timp ce nemţii cer 13 euro/mp de izolaţii

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele