Romprest Energy nu a mai ridicat deşeurile în Râmnicu Vâlcea

0

Operatorul de salubritate Romprest Energy SRL nu a mai ridicat, săptămâna aceasta, deşeurile menajere din municipiul Râmnicu Vâlcea, conform contractului.

 

Decizia a fost luată după ce consilierii locali au respins o solicitare a operatorului de salubritate privind majorarea de tarife, cerere justificată prin majorarea salariului minim, a tarifelor la carburanţi şi la utilităţi. Primarul oraşului, Mircia Gutău, susţine că „situaţia prezentă este rezultatul direct al creşterii uriaşe a tarifelor la carburanţi şi energie din ultima perioadă (pe fondul unei atitudini de inconştientă indiferenţă a Guvernului României), la care s-a adăugat exacerbarea unor atitudini populiste şi a unor orgolii în rândul unei părţi a consilierilor locali ai municipiului”.

Romprest Energy SRL are contract pentru ridicarea deşeurilor menajere în municipiul Râmnicu Vâlcea, iar săptămâna aceasta angajaţii companiei nu au mai ieşit pe teren, conform programului agreat cu municipalitatea.

Situaţia apare după ce, în şedinţa Consiliului Local Râmnicu Vâlcea din 28 aprilie, un proiect de hotărâre caree prevedea modificarea unor tarife practicate de Romprest pentru colectarea, transportul, sortarea şi tratarea deşeurilor pentru persoanele fizice şi juridice din Râmnicu Vâlcea a fost respins de majoritatea consilierilor locali.

„Amintesc că această propunere a mai fost supusă aprobării Consiliului Local în şedinţa de la sfârşitul lunii martie. La acel moment, am propus consilierilor locali ai PSD şi PER să voteze respingerea solicitării în vederea unei analize mai temeinice a elementelor ce conduceau la majorarea solicitată. După o verificare a tuturor influenţelor apărute în ultima perioadă – creşterile semnificative de preţuri ale carburanţilor, mărirea tarifelor la energie şi majorarea salariului minim pe economie – am concluzionat că solicitarea Romprest SRL era una întemeiată, drept pentru care am înaintat proiectul de hotărâre în şedinţa de la finele lunii trecute. Acest proiect, însă, după discuţii în mare parte sterile şi populiste, a fost respins prin votul unor consilieri locali, iar ca urmare, Romprest Energy SRL se află în situaţia în care nu mai are capacitatea financiară de a presta serviciile de colectare, transport, sortare şi tratare a deşeurilor municipale”, a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău.

El a acuzat Guvernul că a tratat „cu inconştientă indiferenţă” situaţia privind creşterile tarifelor la energie şi carburanţi.

„Situaţia prezentă este rezultatul direct al creşterii uriaşe a tarifelor la carburanţi şi energie din ultima perioadă (pe fondul unei atitudini de inconştientă indiferenţă a Guvernului României), la care s-a adăugat exacerbarea unor atitudini populiste şi a unor orgolii în rândul unei părţi a consilierilor locali ai municipiului”, a susţinut Gutău.

Oficialii Romprest Energy SRL nu au putut fi contactaţi pentru a exprima un punct de vedere.

Clotilde Armand vrea rezilierea contractului ”mamut” cu Romprest

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele