Rusia va lansa vineri primul său modul spaţial spre Lună din 1976 încoace, a anunţat luni agenţia spaţială rusă Roscosmos, care se chinuie de zeci de ani să îşi realizeze propriile proiecte care să o menţină în topul explorărilor spaţiale.
Lansarea modulului de aselenizare Luna-25 va avea loc pe 11 august la ora 02:10:57, ora Moscovei (01:10:57, ora României), a precizat Roscosmos într-un comunicat, în condiţiile în care puteri mondiale precum Statele Unite şi China îşi intensifică misiunile de aselenizare.
Roscosmos a precizat că un lansator Soiuz a fost „asamblat” la cosmodromul Vostocini din Extremul Orient.
Locuitorii unui sat din Extremul Orient al Rusiei vor fi evacuaţi din casele lor vineri la ora locală 7.30 din cauza unei „şanse de unu la un milion” ca una dintre treptele rachetei care lansează Luna-25 să cadă pe pământ în acel loc, a declarat un oficial local.
Președintele Lula nu vede pace în Ucraina
Aleksei Maslov a declarat pentru postul rus de ştiri Business FM că cei 26 de locuitori din Şahtinsko vor fi duşi într-un loc unde vor putea urmări lansarea şi vor primi un mic dejun gratuit, urmând să se întoarcă după 3 ore şi jumătate. El a precizat că pescarii şi vânătorii din regiune au fost, de asemenea, avertizaţi.