logo informateca logo informateca
  • Știri
    • Interne
    • Externe
    • Sănătate
    • Showbiz
    • Turism și relaxare
  • Politică
  • Economie
    • Auto
    • Financiar
    • IT&C
  • Educaţie
    • Actualitate
    • Preşcolar
    • Şcoala
    • Studii în străinătate
    • Universitar
  • Sport
  • Casă şi grădină
    • Amenajări
    • Grădină
    • Info util
    • Noutăţi CasoTeca
  • Agricultură
    • La zi
    • Produse
    • Utilaje
  • Opinii
  • Publicitate
InformatecaInformateca
Cauta...
  • Știri
    • Interne
    • Externe
    • Sănătate
    • Showbiz
    • Turism și relaxare
  • Politică
  • Economie
    • Auto
    • Financiar
    • IT&C
  • Educaţie
    • Actualitate
    • Preşcolar
    • Şcoala
    • Studii în străinătate
    • Universitar
  • Sport
  • Casă şi grădină
    • Amenajări
    • Grădină
    • Info util
    • Noutăţi CasoTeca
  • Agricultură
    • La zi
    • Produse
    • Utilaje
  • Opinii
  • Publicitate
Follow US
© 2024 Informateca.ro
Externe

UPDATE: Rușii pierd în fața armatei ucrainene în Kursk

Stefan Alexiu
Stefan Alexiu
9 august 2024
Share
SHARE

UPDATE: Se pare că dronele ucrainene lovesc la 300 de km de graniță, iar în zona Kursk sunt peste 10 mii de soldați din Ucraina. Regiunea Kusrsk este deținută de Ucraina, iar loviturile armatei lui Zelenski folosesc arme contemporane, pe când armata criminalilor de la Kremlin au în dotare arme din era sovietică.

Știre inițială

Rusia a anunţat vineri trimiterea de întăriri în regiunea Kursk, unde armata ucraineană a pătruns zeci de kilometri într-o ofensivă ce a luat prin surprindere armata rusă slab desfăşurată în această regiune, dar care continuă să facă progrese pe frontul din estul Ucrainei, relatează vineri agenţiile Reuters şi AFP.

Luptele continuă pentru a patra zi consecutiv în regiunea rusă Kursk de la graniţa cu Ucraina. Nu este clar cât teritoriu au reuşit să ocupe trupele ucrainene, dar relatări inclusiv din surse ruseşti vorbesc despre prezenţa trupelor ucrainene până la circa 35 de kilometri în punctul cel mai îndepărtat de graniţă, iar mai multe sate şi cel puţin o parte a micului oraş Sudja au căzut sub control ucrainean.

În paralel cu ofensiva mecanizată, armata ucraineană recurge la atacuri dispersate executate de grupuri de recunoaştere şi sabotaj. Potrivit bloggerului militar rus Rîbar, unităţile ucrainene intră în sat după sat şi organizează ambuscade contra trupelor ruse trimise pentru întăriri.

- Publicitate -

Pe de altă parte, după ce marţi a lansat atacul iniţial cu aproximativ o mie de soldaţi sprijiniţi de tancuri şi blindate, armata ucraineană a adus între timp noi trupe peste graniţă.

Politicienii şi militarii ruşi vorbesc acum direct despre o „invazie” ucraineană, la aproape doi ani şi jumătate de când Rusia a lansat invazia sa în Ucraina.

Neaşteptându-se la un asemenea atac ucrainean de anvergură în regiunea Kursk, armata rusă a menţinut acolo o prezenţă redusă, în care s-au regăsit şi tineri recruţi fără experienţă militară, unii fiind luaţi prizonieri de trupele ucrainene.

Rușii au fost calcinați de rachetele armatei ucrainene

Între timp, armata rusă a început să trimită noi trupe către Kursk, dar un convoi de camioane militare ruse a fost nimicit de un atac ucrainean într-un sat din provincia Kursk. Imagini postate pe social-media şi confirmate ca fiind autentice arată un convoi de aproximativ 13-15 camioane militare ruseşti calcinate, unele cu soldaţi ruşi morţi înăuntru.

Potrivit bloggerilor militari ruşi, atacul asupra convoiului a fost executat cu rachete HIMARS. Unul dintre aceşti bloggeri afirmă că acel comandant rus care a ordonat deplasarea vehiculelor într-o coloană expusă este un „dobitoc” care ar trebui să fie împuşcat.

- Publicitate -

Şi canalul ucrainean de Telegram care a postat pe internet imaginile cu convoiul rus distrus consideră că a fost vorba despre un atac cu rachete HIMARS. Potrivit portalului rus de ştiri MASH, ce are contacte în serviciile de securitate, un bărbat localnic care a înregistrat şi trimis unei mass-media ucrainene respectivele imagini a fost arestat şi pus sub acuzare pentru spionaj.

De partea sa, Ministerul rus al Apărării a difuzat imagini ce arată drone ruseşti distrugând un tanc şi un obuzier ale armatei ucrainene lângă oraşul Sudja şi a anunţat trimiterea de întăriri pentru a respinge ofensiva ucraineană.

„Coloanele care se îndreaptă către zonele de executare a misiunilor (de luptă) sunt echipate cu lansatoare multiple de rachete BM-21 Grad, piese de artilerie remorcate, tancuri (…), echipamente grele pe şenile, vehicule Ural şi Kamaz”, a enumerat ministerul rus, care susţine că Ucraina ar fi pierdut până la 945 de soldaţi şi 102 blindate în luptele din provincia Kursk, fără a face vreo referire la propriile pierderi.

Ofensiva ucraineană surpriză pe teritoriul rus survine după ce trupele Kievului au pierdut constant teren în ultimele luni pe frontul din estul Ucrainei, unde dacă va continua această dinamică armata rusă ar putea ocupa oraşe importante strategic. În acest context, potrivit mai multor comentatori, armata ucraineană, lăudată joi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru capacitatea sa de „a surprinde”, ar urmări prin ofensiva din Kursk să determine dislocarea unor trupe ruse de pe frontul din estul Ucrainei pentru a slăbi acolo armata rusă, care este mai numeroasă şi mai bine echipată.

Totuşi, chiar şi după lansarea incursiunii ucrainene în Kursk, trupele ruse au continuat să înainteze în provincia Doneţk din estul Ucrainei, iar vineri au revendicat ocuparea acolo a unei noi aşezări, satul Vesele, care se află aproape de oraşul Pokrovsk, unde se află un nod de transport important pentru logistica armatei ucrainene.

Etichete:kursk
Distribuie articol:
Facebook Whatsapp Whatsapp Email Copiaza linkul Print
Ad imageAd image
Publicitate
Ad imageAd image
- Publicitate -
Ad imageAd image
- Publicitate -
Ad imageAd image

Parteneri

  • CasoTeca
  • AgroTeca
  • Pedagoteca
  • Prescu.ro

Articole similare

ExterneȘtiri

Austria intenționează să redeschidă magazinele mici la 14 aprilie, ca prim pas pentru relaxarea progresivă

Austria intenţionează să redeschidă magazinele mici începând de săptămâna viitoare, ca prim pas pentru relaxarea progresivă, în următoarele luni, a…

3 Minute
ExterneȘtiri

Românii arestați în Danemarca – vizitați de reprezentanții Ambasadei României

Membrii misiunii diplomatice la Copenhaga au mers să se întâlnească în spațiile de detenție pe cei doi români arestați după…

4 Minute
Externe

Trump nu va participa la dezbaterile pentru alegerile primare ale Partidului Republican

Donald Trump a confirmat că nu va participa la dezbaterile pentru alegerile primare ale Partidului Republican. O prima dezbatere dintre…

2 Minute
Externe

Trump stârneşte haos cu ordinul de a bloca ajutoarele federale

Încercarea preşedintelui Donald Trump de a îngheţa sute de miliarde de dolari în ajutoare federale a fost blocată temporar în…

2 Minute
logo informateca logo informateca
  • Despre InformaTeca
  • Publicitate
  • Contact
  • Termeni şi condiţii
Info Utile
  • Despre InformaTeca
  • Publicitate
  • Contact
  • Termeni şi condiţii

Publicațiile


 

CasoTeca: CasoTeca | Noutati casa si gradina | Amenajari interioare si exterioare | Amenajari gradini | Informatii Utile Casa

PedagoTeca: Stiri educatie | Prescolari | Scolari | Universitar | Studii strainatate | Actualitate | Opinii

AgroTeca: AgroTeca | Noutati agricultura | Produse agricole | Utilaje agricole

InformaTeca: InformaTeca | Noutati online | Casa si Gradina | Educatie | Agricultura | Economie | Sport | Politica

Alte site-uri: PRescu.ro | MoneyBuzz.ro | CurierulNațional.ro | Goool.ro | SlatinaBuzz.ro

 

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?